Cum l-au numit cei de la Deportivo Alaves pe Ianis Hagi
articol scris de Digi Sport11.10.2023, 00:07
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ianis Hagi (24 de ani) a fost titular în ultimele 4 meciuri ale celor de la Deportivo Alaves, iar internaționalul român a reușit să atragă atenția în Spania.
Ianis Hagi, asemănat cu un magician de către spanioli
În meciul cu Betis, încheiat 1-1 în ultima etapă din La Liga, Hagi jr. a executat o lovitură liberă, iar Bellerin și-a trimis mingea în poartă, după o deviere nereușită.
Lovitura internaționalului român a fost descrisă de cei de la Deportivo Alaves ca fiind una a unui magician cu o baghetă, semn că Ianis Hagi a reușit să îi convingă pe cei din club de calitățile sale tehnice.
"Lovitură de baghetă a lui Ianis Hagi", au notat cei de la Alaves.
Gică Hagi a vorbit despre prestațiile lui Ianis în tricoul lui Alaves
Gică Hagi (58 ani) a fost întrebat despre fiul său, care a bifat până acum cinci meciuri pentru Deportivo Alaves. "Regele" a transmis că Ianis e fericit în Spania, iar acum este cu gândul la echipa națională, pentru care urmează "dubla" cu Belarus și Andorra.
"Nu pot să vorbesc în fiecare zi despre Ianis ce face, cum face. El e acolo, joacă, are propriile lui obiective. El vorbește, deja e consacrat, vorbește el de unul singur, nu mai stau eu să vorbesc. E bine, vom vedea, a început să joace.
Este foarte fericit, bineînțeles. Ianis, când e sănătos și e pe teren, e foarte fericit. Doamne ajută oricine să facă (n.r. un cadou) în ambele meciuri (n.r. Belarus și Andorra) și să mergem la Europene”, a declarat Gică Hagi pentru Fanatik.
- 4 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit Transfermarkt.
- 254 minute a bifat Hagi în tricoul celor de la Alaves.
Etichete: la liga , ianis hagi , deportivo alaves
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții