Cum i l-a "suflat" Barcelona lui Chelsea pe Jules Kounde, fundașul de 50 de milioane de euro
articol scris de Digi Sport30.07.2022, 10:50
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Jules Kounde (23 de ani) a semnat cu FC Barcelona, după ce s-a mai aflat în contact și cu șefii clubului Chelsea.
FC Barcelona a trebuit să scoată 50 de milioane de euro din buzunar pentru transferul fundașului central, plus alte 10 sub formă de bonusuri de performanță. Astfel, Kounde a devenit cel mai scump fotbalist vândut vreodată de Sevilla.
Chelsea a fost la un pas de a-l transfera pe Jules Kounde, însă jucătorul a ajuns la FC Barcelona
Monchi (53 de ani), directorul sportiv al echipei Sevilla, a explicat cum Jules Kounde a fost deturnat de FC Barcelona din drumul către Londra.
”Joia trecută, am avut o înțelegere cu Chelsea și jucătorul. Când totul a fost închis și s-a ajuns la o ofertă bună, totul s-a oprit.
Kounde a fost de acord cu vânzarea către Chelsea, a existat un acord cu jucătorul. Cei de la Chelsea au ezitat și au spus că vor să mai aștepte apoi. În timp ce ei au întârziat, a apărut Barcelona.
Prima dată când Mateu Alemany m-a contactat a fost luni, ne-a transmis interesul Barcelonei, i-am cerut o ofertă și a sosit inițial una mai mică decât ne-am propus.
Este adevărat că Chelsea și-a dorit să revină la negocieri, dar până la urmă, oferta Barcelonei a fost mai bună”, a transmis Monchi, la SFC Radio.
Cine este Jules Kounde, ultimul transfer făcut de Barcelona
Kounde și-a început cariera în țara sa natală, la juniorii lui Bordeaux. În 2019, după doi ani în tricoul echipei mari, francezul a făcut pasul către La Liga, la Sevilla. Andaluzii au plătit 25 de milioane în schimbul său.
Evoluțiile lui Kounde din tricoul Sevillei sau al naționalei Franței l-au adus în atenția marilor cluburi ale Europei. Vara trecută, Sevilla a refuzat mai multe oferte de la Chelsea, lucru care l-a enervat la culme pe francez.
În cele din urmă, Kounde a reușit să facă pasul către un grand european, mutare pe care a așteptat-o întreg sezonul precedent.
- 60 de milioane de euro este cota de piață a lui Jules Kounde, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Etichete: chelsea , transfer barcelona , monchi , jules kounde
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții