Jucătorii lui Real Madrid înainte de finala Champions League din 2017 / Foto: Profimedia

Cu 18 trofee și 360 de meciuri la Real Madrid, a cerut să revină pe Bernabeu! Decizia campioanei

articol scris de Digi Sport
15.05.2024, 17:07
  • SuperLiga: CFR - UTA, sâmbătă, 19:00, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1

Raphael Varane (31 de ani) va pleca de la Manchester United la finalul sezonului, după ce acum trei ani a părăsit-o pe Real Madrid pentru a juca în Premier League

Contractul fundașului central expiră pe 30 iunie 2024, iar clubul nu i-a oferit prelungirea. Pe Old Trafford urmează o curățenie de vară după un nou sezon dezamăgitor, iar Varane se numără printre cei care vor fi "expediați". 

Real Madrid l-a refuzat pe Raphael Varane 

Potrivit presei spaniole, Varane și-a pus reprezentanții să îi contacteze pe cei de la Real Madrid. Impresarii francezului au vrut să afle dacă se dorește revenirea clientului lor pe Santiago Bernabeu. 

Răspunsul a fost, însă, un "nu" cât se poate de clar. Cei de la Real Madrid au transmis că nu mai este loc pentru Varane în lotul lui Carlo Ancelotti. 

O posibilă explicație este că Varane nu poate garanta un număr minim de meciuri de-a lungul unui sezon, deoarece se accidentează din ce în ce mai des. 

Din cauza numărului mare de accidentări, fundașul central a fost indisponibil multe meciuri și nici n-a mai fost chemat la naționala Franței, pentru care ultima apariție a fost în finala Cupei Mondiale. 

  • 18 trofee a cucerit Raphael Varane cu Real Madrid în perioada 2011-2021. A jucat 360 de meciuri pentru "Los Blancos". 

Raphael Varane, interes din partea mai multor echipe

Șansele ca Varane să mai continue la cel mai înalt nivel sunt destul de mici. Interes pentru serviciile sale există, dar în principal din afara Europei. 

Conform jurnalistului Ben Jacobs, Varane ar fi ademenit de către granzii din Arabia Saudită, care sunt gata să îi ofere un salariu pe măsură. Astfel, acesta ar putea evolua din sezonul viitor pentru Al-Nassr sau Al-Ittihad. 

Varane ar fi dorit și în Statele Unite ale Americii de către o echipă din Major League Soccer, dar și de către Lens, prima sa echipă. 

Etichete: real madrid , manchester united , raphael varane


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un apropiat al lui Viktor Orban

Balazs Orban, consilierul politic al omonimului său - premierul ungar (dar fără nicio legătură cu el) -, a fost invitat la un podcast miercuri, unde a vorbit despre apărarea Ucrainei împotriva agresiunii ruse. Dacă ar fi fost în locul Ucrainei, Budapesta nu s-ar fi luptat cu rușii, a spus principalul consilier al premierului Viktor Orban, relatează Politico.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Video FCSB - RFS 4-1. Campioana României, start excelent în Europa League! Olaru, Bîrligea și Ștefănescu au fost decisivi

Echipa lui Florinel Coman, condusă cu 0-3 în minutul 27! Cât s-a terminat meciul și nota primită

Cristi Chivu s-a mutat în România după 15 ani în străinătate și a avut parte de o mare surpriză: ”Nu e a lui”

Toni Kroos era pregătit să semneze, dar a aflat cine e noul antrenor al echipei și a refuzat pe loc

"Ce i-ați transmis lui Drăgușin după eliminare?" Ange Postecoglou a dat răspunsul pe loc

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gigi Becali îl aștepta să semneze, dar ce a urmat l-a lăsat fără cuvinte: ”Rar întâlnești. Pe el nu-l interesează”

Video Dinamo, la câțiva centimetri de dezastru cu FC Botoșani! Gest inexplicabil

Exclusiv Lui Gigi Becali i s-a spus în direct ce a zis Andrea Compagno despre el și a reacționat

Reacția lui Zeljko Kopic, după ce Dinamo a fost ”întoarsă” de Botoșani. Ce a spus despre incidentul din tribune

Citeşte şi

Cristiano Ronaldo a revenit pe teren și a înscris pentru Al-Nassr

Kylian Mbappe și PSG au ajuns ”la cuțite”. Un nou anunț privind datoria de 55 de milioane de euro

PEROZMonica Bellucci, superbă într-o rochie din catifea, care i-a îmbrățișat silueta, de mână cu iubitul. Și la 60 de ani e o adevărată divă

FILM NOWDakota Johnson, spectacol pe plaja din Malibu, într-un costum de baie galben. Actrița, însoțită de un alt bărbat celebru

Gigi Becali e făcut ”praf”, după ce a hotărât să revină în politică: ”I-a dispărut mirosul pușcăriei și vrea balamuc!” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Becali a dat de pământ cu un jurnalist celebru: ”Vrea să mor”. A spus totul în direct, chiar la trustul unde scrie acesta citeşte ştirea pe ziare.com

Momentul în care Sever Mureșan a contat pentru sportul românesc. Legătura cu Dinamo și cele 159 de milioane de euro de la Dacia Felix citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Madonna s-a asigurat că toată atenția este asupra ei. Artista în vârstă de 66 de ani, seducătoare într-o ținută cu un decolteu amețitor

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Madonna s-a asigurat că toată atenția este asupra ei. Artista în vârstă de 66 de ani, seducătoare într-o ținută cu un decolteu amețitor

Digi World

5 semne alarmante care îți indică că o aplicație mobilă nu este de încredere

Digi Animal World

Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de fapt, pasărea prădătoare