Criticat pentru că nu s-a bucurat la golurile colegilor, Bale şi-a decis viitorul. Surpriză uriaşă
06.04.2018, 15:53SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gareth Bale (28 de ani) are un nou sezon sub aşteptări la Real Madrid. Galezul a reuşit o dublă în meciul câştigat cu 3-0 în deplasare, cu Las Palmas, însă a fost rezervă neutilizată în meciul cu Juventus, din sferturile de finală ale UEFA Champins League. Fotbalistul a fost extrem de nemulţumit din cauza faptului că nu a fost folosit niciun minut la Torino, în victoria obţinută de echipa sa cu 3-0. Imaginile surprinse de camerele TV, cu Bale care nu se bucură la golul Realului, sunt elocvente.
În ciuda faptului că a fost criticat de mai toată lumea pentru atitidunea sa, Bale nu are nici cea mai mică intenţie de a pleca de la Real Madrid, scrie azi AS. Galezul este nemulţumit de statutul său, însă nu are de gând să plece de pe Bernabeu decât dacă va fi pus pe lista de transferuri, scrie sursa citată. Bale a sosit la Real Madrid în 2013 şi mai are contract până în 2022. El a bifat 30 de meciuri în acest sezon şi a reuşit 14 goluri şi 7 pase decisive.
De când a sosit la gruparea "blanco", Bale a avut nenumărate probleme cu accidentările, care l-au ţinut mult timp departe de teren. În meciul tur cu PSG, a bifat doar 22 de minute, în condiţiile în care Isco a fost titular. În returul de la Paris s-a întâmplat acelaşi lucru, iar bale a bifat doar 14 minute. Lucrurile s-au înrăutăţit la Torino, când galezul nu a fost folosit niciun minut. Frustrarea lui Bale a fost mai mult decât evidentă: a fost singurul jucător care nu s-a bucurat la golurile coechipierilor.
AS mai scrie că, pentru a păstra o atmosferă cât mai bună în sânul lotului, Zidane îl va titulariza pe Bale în derby-ul cu Atletico Madrid, de duminică (17:15, în direct pe Digi Sport 1). În cadrul clubului mai există şi teama ca nu cumva cota lui Bale să scadă, în condiţiile în care acesta ar putea fi vândut în vară. Un nou motiv pentru ca Zidane să se bazeze pe el în continuare.
Rămâne de văzut care este preţul pe care Real Madrid îl va cere în vară şi cum vor decurge negocierile cu Manchester United, principala echipă interesată de serviciile fotbalistului de 28 de ani. Bale e cotat în acest moment la 70 de milioane de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.de. Şefii de pe Bernabeu urmează să ia o decizie în privinţa fotbalistului, însă un lucru e cert: acesta nu se gândeşte să plece.
101 milioane de euro a plătit Real Madrid pentru Bale, în 2013
28 de ani are Bale
70 de milioane de euro e cota de piaţă a lui Bale
Etichete: real madrid , gareth bale , bale real madrid , transfer bale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții