Cristiano Ronaldo, primul meci oficial la Madrid după plecarea de la Real. Atletico, printre victimele sale preferate
18.12.2018, 09:16SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cristiano Ronaldo va reveni la Madrid pentru un meci oficial la numai şapte luni după plecarea sa de la Real la Juventus. Noua echipă a starului portughez va înfrunta în optimile Ligii Campionilor pe Atletico Madrid, una dintre marile rivale ale lui Ronaldo în cei nouă ani petrecuţi pe Santiago Bernabeu.
Atletico este şi una dintre victimele preferate ale atacantului în vârstă de 33 de ani. Cvintuplul câştigător al "Balonului de Aur" a marcat 22 de goluri în carieră contra "rojiblancos". A înscris mai mult doar contra Sevillei (27 de goluri) şi lui Getafe (23).
Cristiano Ronaldo, "bestia nera" pentru Atletico Madrid
Cristiano Ronaldo a contribuit din plin şi la cele mai dureroase eşecuri din istoria lui Atletico: cele două finale ale Ligii Campionilor contra lui Real Madrid, din 2014 şi 2016. La Lisabona a marcat un gol, iar la Milano a transformat penalty-ul decisiv la seria loviturilor de departajare.
Portughezul a plecat în relaţii foarte tensionate cu preşedintele lui Real Madrid, Florentino Perez, şi nu a ratat ocazia de a-l ataca pe acesta şi în ultimele luni.
"Mă simţeam neprotejat. Dacă trecea o lună fără să marchez eram fluierat pe Bernabeu, iar clubul începea să vorbească despre înlocuitori", a spus Cristiano Ronaldo.
Nici foştii coechipieri nu au scăpat de furia lusitanului.
"Aici (n.r. la Juventus) este cel mai bun grup în care am jucat. Aici suntem o echipă, în alte părţi unii se simţeau mai mari ca alţii", a mai declarat Ronaldo. Marca a scris că singurul prieten al lui Cristiano Ronaldo rămas în vestiarul lui Real este brazilianul Marcelo.
Etichete: real madrid , juventus , atletico madrid , cristiano ronaldo , liga campionilor , atletico real
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții