Cristiano Ronaldo a fost aproape de o revenire în La Liga, dar nu la Real Madrid. Noi dezvăluiri despre tratativele din vară
articol scris de Digi Sport20.09.2021, 16:35
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Cristiano Ronaldo a revenit la Manchester United în această vară, iar portughezul a marcat deja 3 goluri în campionat și unul în UEFA Champions League, semn că a făcut alegerea potrivită.
Însă superstarul de 36 de ani a fost aproape de o reîntoarcere în La Liga, dar nu la Real Madrid, ci la rivala Atletico!
Conform postului Cadena Ser, CR7 era disperat să plece de la Juventus și l-a pus pe agentul său, Jorge Mendes la treabă.
”Ar fi fost o mutare bizară!”
Acesta a purtat negocieri cu Real, PSG, Manchester City, dar impresarul a vrut să profite de relațiile excelente cu șefii campioanei Spaniei și l-a propus la Atletico, acolo unde îl are deja pe Joao Felix, cel mai scump transfer din istoria clubului.
”Ar fi fost o mutare bizară”, au recunoscut cei de la Mundo Deportivo.
Interesant este că Atletico l-a vrut și atunci când Ladislau Boloni îl lansase pe tânărul Cristiano la Sporting, dar United a avut câștig de cauză și atunci.
Atletico nu respinsese ideea lui Jorge Mendes, chiar dacă Cristiano Ronaldo este detestat de fani după perioada petrecută de portughez la Real.
Mai mult, el îi eliminase pe spanioli din UEFA Champions League după un hattrick în tricoul lui Juventus.
Însă Diego Simeone a preferat să-l readucă înapoi pe Antoine Griezmann, iar varianta Cristiano Ronaldo în tricoul lui Atletico a picat.
Etichete: cristiano ronaldo , jorge mendes , cristiano ronaldo manchester united , joao felix
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții