Continuă ”războiul”! Carlo Ancelotti, replică tăioasă pentru Xavi și Laporta
articol scris de Digi Sport03.02.2024, 16:17
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Antrenorul și președintele Barcelonei, Xavi (44 de ani) și Joan Laporta (61 de ani) continuă să arunce ”săgeți” către rivalii de la Real Madrid.
Totul a început de la controversele iscate în victoria celor de la Real Madrid cu Almeria, scor 3-2, când arbitrul ar fi luat câteva decizii care a avantajat gruparea din capitala Spaniei.
- "Este o ruşine ce s-a întâmplat în meciul cu Almeria. Toată lumea a văzut, în schimb ei spun că arbitrii o favorizează pe Barcelona", a declarat Laporta la postul de radio RAC1.
- "Sunt 100% de acord cu preşedintele, este o realitate", a afirmat Xavi, care a amintit o afirmaţie a omologului său de la Atletico Madrid, Diego Simeone.
Carlo Ancelotti a spus că nu se coboară la nivelul celor doi
- Real Madrid va juca mâine, 4 februarie, un meci împotriva lui Atletico Madrid, în cadrul etapei cu numărul 23 din La Liga. Partida va începe de la ora 22:00 și va putea fi urmărită pe Digi Sport 1.
Carlo Ancelotti a susținut o conferință de presă premergătoare partidei cu Atletico Madrid, iar italianul a fost întrebat, printre altele, despre afirmațiile făcute recent de rivalii de la Barcelona.
”Don Carlo” a oferit un răspuns simplu, prin care i-a pus la punct pe cei doi.
”Am spus-o deja, nu mă cobor la nivelul lor”, a spus Ancelotti, citat de Marca.
Xavi a făcut front comun cu Diego Simeone
"Simeone a spus-o, nu-i aşa? Nu suntem proşti. Toată lumea poate vedea asta", a declarat Xavi.
Întrebat despre publicarea înregistrărilor din camera VAR din timpul meciului dintre Real Madrid şi Almeria, Diego Simeone a declarat că "important nu este ce dezvăluie ei, ci ceea ce se întâmplă. Ei cred că suntem cu toţii nişte proşti şi asta ne înfurie".
Xavi a revenit şi asupra afacerii Negreira, care afectează clubul catalan. Justiţia spaniolă investighează plăţile făcute de FC Barcelona către firmele lui Joaquin Negreira, care a fost numărul doi în arbitrajul spaniol timp de 25 de ani.
"Afacerea Negreira nu ne-a ajutat deloc şi aşa stau lucrurile, este o realitate. Trebuie să facem faţă", a recunoscut Xavi.
Etichete: real madrid , barcelona , carlo ancelotti , xavi , laporta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții