Conducătorii lui AS Roma vor să-i facă pe plac lui Mourinho și să întărească lotul. Cei doi jucători doriți
articol scris de Digi Sport06.11.2021, 11:55
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jose Mourinho s-a declarat recent nemulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție la AS Roma, iar șefii clubului sunt în căutare de noi fotbaliști pentru a-i face pe plac portughezului.
Cunoscut ca un tehnician care este foarte sever când vine vorba de performanțe și rezultate, Mourinho vrea să aducă mai mulți jucători noi pentru a avea mai multe reușite pe banca Romei.
AS Roma, cu ochii pe Lucas Vazquez și Denis Zakaria
Presa a început deja să speculeze cu privire la posibili fotbaliști care să fie doriți de AS Roma, iar primele două nume sunt ale lui Lucas Vazquez, de la Real Madrid, și Denis Zakaria, de la Borussia Monchengladbach.
În cazul fotbalistului de la "galactici", transferul ar fi surprinzător, având în vedere că acesta și-a prelungit contractul cu Real Madrid în vară, iar Carlo Ancelotti se bazează pe el și apreciază polivalența de care dă dovadă.
O mutare mai realistă ar părea cea a lui Denis Zakaria de la Borussia Monchenglabach. Un mijlocaș defensiv modern, Zakaria este urmărit de mai multe echipe din Premier League, dar ar putea să ajungă în capitala Italiei fiind atras de mirajul de a lucra cu Jose Mourinho.
"Jose Mourinho este mai mult genul de șmecher, a știut să se promoveze"
"Pe Stefano Pioli nu l-am văzut vreodată reclamând arbitrajul, deși au fost erori și împotriva echipei lui.
Eu cred că atacurile la adresa arbitrilor nu fac bine nimănui. Doar dai alibiuri jucătorilor care au avut o evoluție slabă.
Mourinho este mai mult genul de șmecher. Ca antrenor, este sub cei mai mulți dintre tehnicienii italieni.
Știe doar să dea replici. Dar nu ajută cu nimic echipa. A avut noroc la Porto, apoi a știut să se promoveze. Eu nu l-aș angaja ca antrenor nici dacă mi-ar da bani", a declarat Gigi Maifredi, un antrenor care a pregătit multe formații din Serie A, printre care și Juventus.
Maifredi a activat ultima oară la Brescia, unde a fost înlocuit în 2013 de Cristiano Bergodi.
Etichete: real madrid , transfer , as roma , lucas vazquez , denis zakaria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții