Cine e Alvaro Rodriguez, tânărul de 18 ani care a salvat-o pe Real Madrid cu Atletico Madrid
articol scris de Digi Sport26.02.2023, 15:52
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Alvaro Rodriguez (18 ani) a marcat primul său gol în tricoul lui Real Madrid, în egalul scos de "Galactici", 1-1, cu Atletico Madrid.
Atacantul sud-american a avut un impact instant, după ce Carlo Ancelotti l-a trimis în minutul 77, acesta a egalat în minutul 85, după o lovitură de colț.
Alvaro Rodriguez, noul star în devenire al lui Real Madrid
Fotbalistul uruguayan a ajuns în curtea grupării madrilene în 2020, atunci când a fost luat la echipa U17 de la juniorii celor de la Girona.
În 2021, el a fost promovat la formația secundă, Real Madrid Castilla, pentru care a evoluat în 33 de meciuri, în care a înscris de 9 ori și a oferit 4 pase decisive.
Alvaro Rodriguez are dublă cetățenie, spaniolă și uruguayană. A evoluat până acum pentru Spania U18, dar și pentru reprezentativa Uruguayului U20, unde în 8 prezențe a înscris de 5 ori.
"Este un tânăr care este foarte încântat să joace pentru Real Madrid și a marcat pentru prima dată pe Bernabeu. Din sezonul viitor o să fie membru cu drepturi depline al primei echipe. Nu avem un jucător ca el în lot", a spus Carlo Ancelotti, după meci.
"Sunt foarte fericit că am marcat pentru această echipă, cea mai bună din lume. E un vis pe care l-am avut de când eram mic", a spus Alvaro Rodriguez, după golul înscris cu Atletico Madrid.
VIDEO REZUMAT Real Madrid - Atletico Madrid 1-1
Pasă de gol la debut
Alvaro Rodriguez și-a făcut debutul pentru madrileni la meciul din etapa trecută, 2-0, cu Osasuna.
Atunci tânărul jucător a înscris, dar reușita sa a fost anulată după intervenția VAR.
Totuși, până la finalul confruntprii, Rodriguez și-a trecut în cont o pasă de gol, pentru Marco Asensio.
Astfel, în două meciuri pentru Real Madrid, Alvaro Rodriguez are un gol și pasă decisivă.
Etichete: real madrid , atletico madrid , alvaro rodriguez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții