Christian Pulisic "le-a luat ochii" celor de la Real Madrid! Abia ajuns la Chelsea, și-ar putea face bagajele
17.08.2019, 13:01SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Christian Pulisic (20 de ani), abia ajuns la Chelsea, se află deja în radarul lui Real Madrid, ca o opțiune de rezervă, în cazul în care transferul lui Neymar (27 de ani) nu se va realiza, potrivit AS.
Jucătorul din America a fost achiziționat de londonezi în perioada de transferuri din iarnă, dar a ajuns pe Stamford Bridge abia în această vară. Toți ochii sunt ațintiți deja asupra lui și a fost adus pentru a-l înlocui pe Eden Hazard (28 de ani), care a plecat deja la Real Madrid.
Chiar dacă abia a apucat să joace pentru clubul din Londra, Pulisic este deja pe lista de achiziții a echipei lui Florentino Perez. Președintele madrilenilor l-a urmărit încă de când era în Germania, iar dacă starul lui PSG nu va ajunge pe Santiago Bernabeu, oficialul l-ar vrea pe Pulisic la echipă.
Christian Pulisic a ratat șansa de a cuceri Supercupa Europei cu Chelsea
Fostul jucător al Borussiei Dortmund a fost adus la Chelsea pentru 65 de milioane de euro și a demonstrat deja că merită suma plătită. Fotbalistul de 20 de ania înscris deja un gol în presezon și a oferit pasa decisivă de la golul lui Olivier Giroud, din Supercupa Europei, pierdută la penalty-uri în fața celor de la Liverpool.
Singurul trofeu major din cariera lui Pulisic este Cupa Germaniei, câștigată alături de Borussia în sezonul 2016/2017.
Americanul a evoluat în 127 de partide la echipa de seniori a lui Dortmund, a marcat de 19 ori și a oferit 26 de assist-uri.
Etichete: chelsea , real madrid , florentino perez , christian pulisic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții