Chelsea l-a propus pe Timo Werner la Real Madrid! Răspunsul primit de londonezi
articol scris de Digi Sport01.08.2022, 15:40
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Chelsea caută de câteva săptămâni să scape de Timo Werner (26 de ani), fotbalist pe care londonezii au plătit circa 50 de milioane de euro în vara lui 2020.
Deși transferul neamțului a fost anunțat cu surle și trâmbițe, mai ales în contextul în care la RB Leipzig reușise să impresioneze, Werner nu s-a ridicat deloc la nivelul așteptărilor.
Real Madrid a refuzat propunerea lui Chelsea de a-l transfera pe Timo Werner
Cei din conducerea lui Chelsea l-au propus la mai multe echipe importante din Europa, sub forma unui împrumut cu opțiune de cumpărare, dar au fost refuzați de fiecare dată.
Ultima echipă care i-a spus "nu" lui Werner este Real Madrid. Campioana Europei are nevoie de un atacant care să împartă minutele cu Karim Benzema (34 de ani), dar germanul nu a fost considerat soluția potrivită, anunță Fichajes.
Werner a marcat 23 de goluri în 89 de partide pentru Chelsea, dar ce i-a exasperat pe fanii "albaștrilor" au fost nenumăratele ocazii ratate constant de atacant.
- Conform Transfermarkt, doar 35 de milioane de euro valorează Timo Werner în prezent. Când a făcut pasul de la RB Leipzig la Chelsea, era cotat la 80 de milioane de euro.
Carlo Ancelotti i-a cerut lui Florentino Perez un nou atacant la Real Madrid
Potrivit presei spaniole, Ancelotti i-a transmis președintelui Florentino Perez (75 de ani) că, în ciuda deciziei de a nu mai cumpăra pe nimeni vara aceasta, echipa mai are nevoie să acopere trei posturi.
În primul rând, Ancelotti crede că lotul lui Real Madrid mai are nevoie de un fundaș dreapta. Italianul a fost nevoit să improvizeze sezonul trecut și l-a folosit de multe ori pe Lucas Vazquez, deoarece Daniel Carvajal a suferit mai multe accidentări.
"Don Carlo" și-ar dori și o extremă dreapta care să poată intra direct în primul 11. Până acum, italianul a propus nume precum Serge Gnabry, dar Perez nu a fost interesat.
Luka Jovic a fost cedat la Fiorentina, iar Mariano Diaz este și el pe picior de plecare, așa că Ancelotti dorește și un atacant central care să-i fie rezervă lui Karim Benzema.
Ancelotti a propus soluții precum Edin Dzeko sau Edinson Cavani, dar, din nou, Florentino Perez nu a fost convins să investească iar în această vară.
Etichete: chelsea , real madrid , timo werner
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții