Cele două motive pentru care Unai Emery a refuzat-o pe Newcastle United, cea mai bogată echipă din lume
articol scris de Digi Sport04.11.2021, 13:51
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Unai Emery (50 de ani) este cel mai recent antrenor care a refuzat-o pe Newcastle United, cea mai bogată echipă din lume după preluarea ei de către Fondul Public de Investiţii din Arabia Saudită.
Conducerea de pe St. James' Park era dispusă să îi achite clauza de reziliere, în valoare de 6 milioane de euro, însă antrenorul spaniol a decis să rămână la echipa alături de care a câştigat trofeul Europa League în sezonul trecut.
Cele două motive pentru care Unai Emery a refuzat-o pe Newcastle United, cea mai bogată echipă din lume
Pe lângă faptul că nu a vrut să renunţe la Villarreal în plin sezon, Emery ar mai fi avut şi alte motive pentru care l-a refuzat pe prinţul Mohammed bin Salman.
Conform publicaţiei spaniole AS, ibericului nu i-a convenit una dintre clauzele incluse în contractul cu gruparea engleză - faptul că ar fi fost demis la finalul sezonului dacă nu ar fi evitat retrogradarea. În acest moment, "coţofenele" sunt pe penultimul loc în Premier League, cu doar 4 puncte.
Mai mult, Emery a fost deranjat de cei de la Newcastle United pentru că au ales să îl contacteze chiar înaintea partidei cu Young Boys din Champions League, extrem de importantă pentru calculele calificării în primăvara europeană, adjudecată în final de Villarreal cu 2-0.
Ce a transmis Unai Emery după ce a refuzat-o pe Newcastle United
De ziua lui, miercuri, Unai Emery s-a întâlnit cu președintele clubului Villarreal, Fernando Roig Alfonso, şi a anunţat apoi că rămâne în Spania.
“Indiferent cât de mult zgomot a fost ieri în altă țară, în cadrul clubului Villarreal a fost transparență și loialitate față de familia Roig și față de jucători.
Villarreal este casa mea și sunt 100% devotat. Sincer, sunt recunoscător pentru că un mare club și-a manifestat interesul pentru mine, dar sunt mai recunoscător să rămân aici.
I-am comunicat lui Fernando Roig decizia mea, aceea de a fi în continuare parte a proiectului de la Villarreal, datorită respectului din partea clubului și a jucătorilor, care este reciproc.
Vreau să le mulțumesc fanilor pentru susținerea pe care au arătat-o mereu față de mine. Duminică avem un meci foarte important și sper ca împreună să obținem victoria”, a scris Unai Emery pe Twitter.
Etichete: unai emery , villarreal , newcastle united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții