Ce surpriză! Unchiul lui Rafael Nadal, "promis" în stafful Barcelonei. Tenismenul e fan Real Madrid. Ce se întâmplă cu Messi
articol scris de Digi Sport06.11.2020, 16:40
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Victor Font, unul dintre candidații cu șanse la președinția Barcelonei, a făcut o promisiune specială fanilor. Dacă va ieși președinte, Font îl va coopta în staff pe Toni Nadal, nimeni altul decât unchiul lui Rafael Nadal și fratele fostului mare fundaș al catalanilor, Miguel Angel Nadal.
Anunțul a fost făcut de reputata publicație spaniolă Marca. Toni Nadal, care este și antrenorul tenismanului Rafael Nadal, este un vechi socio al clubului și ar urma să conducă un departament care se va ocupa cu partea mentală a jucătorilor în scopul obținerii marii performanțe.
Toni Nadal ar urma să fie cooptat in stafful Barcelonei
"Sunt bucuros și sper să ajut Barcelona să fie în continuare cea mai importantă reprezentată a Catalunyei și echipa cea mai importantă din lume. Sunt unchiul unui fan al lui Real Madrid și fratele unui fost jucător de la Barcelona, dar nu port ura dintre cele două rivale.
Vreau ca Barcelonei să-i fie cât mai bine. Barcelona este mai mult decât un club, reprezintă un sentiment! Eu vreau ca echipa să mă reprezinte. Mi-ar plăcea să fac un model în care toți jucătorii de la Barcelona, începând cu juniorii, să știe că nu doar practică un sport, ci că reprezintă Barcelona.
Se vorbește cu respect despre valorile sportului, dar ele nu se explică, ci se aplică. Trebuie să-i formăm pe antrenori, începând cu cei de la juniori și terminând cu cei de la prima echipă, pentru a le fi clar că trebuie să câștige, dar trebuie să o facă într-o anumită manieră", a explicat Toni Nadal.
Ce se întâmplă cu Leo Messi, dacă Victor Font iese președinte
În plus, Toni Nadal nu vrea ca Barcelona să mai treacă prin situația jenantă în care Messi a anunțat că vrea să plece. Nadal îl consideră pe Messi cel mai bun jucător din istorie.
"Trebuie să facem un efort ca Messi să fie mulțumit de noi. Nu ne-ar ierta nimeni dacă cel mai bun jucător din istorie ar vrea să plece de la club. Trebuie să facem un mediu în care el să fie mulțumit”, a spus Toni Nadal.
Pe 27 octombrie, Josep Maria Bartomeu și-a dat demisia din funcția de președinte, după tensiunile și scandalurile din ultima vreme. Barcelona vrea să organizeze alegerile pentru preşedinţia clubului "până la sărbătorile de sfârşit de an", a anunţat Carles Tusquets, preşedintele comisiei de gestiune tranzitorie a clubului catalan.
Etichete: barcelona , lionel messi , toni nadal , alegeri barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții