Ce se întâmplă cu Barcelona după eliminarea din UEL. Catalanii "bugetaseră" cel puțin pentru sferturile UCL
articol scris de Digi Sport26.02.2023, 16:40
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Barcelona a avut mari probleme financiare înainte de startul acestui sezon, pe care catalanii l-au putut începe cu greutate, după ce au făcut diverse ajustări și artificii, inclusiv reduceri salariale și cedări de jucători.
Bugetul Barcelonei, grav afectat după eliminarea din Europa League
Asta le-a permis să cheltuie 150 de milioane de euro pentru transferurile din vară, adică una dintre cele mai mari sume folosite dintre cluburile europene.
Însă calculele Barcelonei s-au bazat pe faptul că șefii bugetaseră sezonul în curs în așa fel încât să ajungă cel puțin în sferturile Champions League și astfel să câștige o sumă importantă de bani.
Însă socotelile catalanilor nu s-au potrivit cu cele întâmplate pe teren, unde Barcelona nu a trecut de grupele Champions League. Astfel, echipa s-a adaptat "din mers" și a trebuit să se mulțumească cu Europa League, numai că, de data aceasta, calculele presupuneau câștigarea trofeului, pentru a mai "îndulci" puțin bugetul. Însă Barcelona a ratat optimile Europa League.
- UEFA acordă 15 milioane de euro pentru câștigarea trofeului Europa League, însă suma primită de fiecare club crește substanțial dacă se adună și alte venituri.
Barcelona este "obligată" să câștige titlul în Spania
Astfel, catalanii nu mai sunt acum capabili să cheltuiască prea mulți bani și sunt nevoiți să se bazeze pe faptul că măcar vor câștiga titlul în Spania, acolo unde sunt lideri.
- În plus, Barcelona va pierde 96 de milioane de euro din încasări după ce se va muta pe stadionul olimpic în sezonul viitor, având în vedere că arena Camp Nou se modernizează. Acest stadion olimpic este mult mai mic.
Așadar, Barcelona va trebui să-și ajusteze cumva bugetul cu 200 de milioane de euro. Însă aproape jumătate din această sumă este rezolvată de pe urma plecărilor lui Griezmann și Pique.
Griezmann a revenit deja definitiv la Altetico Madrid, echipă care mai trebuie să-i plătească Barcelonei o sumă de bani. Pique și-a anunțat retragerea la finalul anului trecut și nu mai joacă fotbal de atunci, așa că oficialii de pe Camp Nou fac economie și în acest caz, pentru că nu mai trebuie să-i achite salariul fundașului până la finalul contractului.
Xavi, ghinionistul de serviciu la Barcelona
Antrenorul Xavi a fost adus pentru reconstrucția echipei, însă avut ghinion atât în acest sezon, cât și în cel precedent. Pe finalul anului 2021, Barcelona a terminat grupa pe locul 3, după Bayern și Benfica și a ratat calificarea în optimile Champions League.
În acest sezon, pe finalul anului 2022, Barcelona a terminat grupa Champions League tot pe locul 3. În plus, Kounde și Araujo nu au putut juca în meciurile cheie, din cauza accidentărilor.
Ghinioanele pentru Xavi au continuat și în Europa League, unde Barca a picat cu Manchester United și a fost eliminată. Astfel, au apărut și o mulțime de meme-uri pe această temă. Catalanii au jucat manșa secundă cu United fără Gavi, Pedri și Dembele.
Astfel, Barca trebuie să-și facă de pe acum cu atenție planurile și calculele pentru sezonul următor, mai ales că în vară nu își va mai putea permite sume mari de transfer. Astfel, potrivit publicației Dailymail, ei se vor baza pe jucătorii pe care îi au acum, pentru că nu au încotro.
"Nu vom fi nevoiți să vindem jucători importanți", a dat asigurări directorul sportiv Mateu Alemany, în urmă cu două săptămâni.
Etichete: barcelona , buget barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții