Ce scriu spaniolii despre Ianis Hagi, după ce românul a atins mingea de 15 ori cu Granada
articol scris de Digi Sport25.11.2023, 09:49
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Ianis Hagi (25 de ani) a revenit la Alaves, după ce a jucat în ”dubla” naționalei României cu Elveția (1-0) și Israel (2-1).
Presa din Spania, despre Ianis Hagi: "Nu a fost prea activ"
Alaves - Granada 3-1 a fost meciul de deschidere al etapei cu numărul 14 din La Liga.
Ianis Hagi a fost introdus pe teren în minutul 74, când l-a schimbat pe Jon Guridi, la scorul de 3-0 pentru formația sa.
Mijlocașul român a avut în total 15 atingeri, a reușit 5 din cele 6 pase încercate, a fost faultat o dată și a trimis un șut pe spațiul porții.
"Ianis Hagi l-a înlocuit pe Guridi și nu a fost prea activ. Stilul de joc direct al ambelor formații a făcut ca playmakerii să nu iasă prea mult în evidență. Ianis va mai avea multe ocazii să arate ce poate.", au scris jurnaliștii de la Noticias de Alava.
Cu 15 puncte, Alaves este momentan pe locul 12, în timp ce Granada este pe penultimul loc, 19, cu 7 puncte.
- 4 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, conform site-ului de specialitate Transfermarkt
- 13 meciuri a jucat Ianis pentru Alaves în acest sezon, perioadă în care a marcat două goluri și a pasat decisiv o dată
VIDEO cu intrarea lui Ianis Hagi în Alaves - Granada 3-1
Ianis Hagi a avut susținere puternică la meciul cu Elveția
Galerie Foto
În tribunele Arenei Naționale au fost prezente și familiile elevilor lui Edi Iordănescu, care au sărbătorit, la final, calificarea României la primul turneu final, după 8 ani de pauză.
La partida cu Elveția, Ianis Hagi a fost susținut de părinții săi, dar și de logodnica și sora sa. Cele două au stat împreună pe durata partidei și au postat o fotografie pe rețelele sociale.
Ulterior, imaginea a fost redistribuită și de Ianis Hagi pe contul său de Instagram.
Imaginile cu Ianis și Gică Hagi, surprinse după meciul România - Elveția 1-0
Galerie Foto
Etichete: granada , ianis hagi , alaves
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții