Ce a făcut Jude Bellingham în vestiarul adversarilor, după ce Real Madrid a făcut egal cu Betis
articol scris de Digi Sport12.12.2023, 14:28
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jude Bellingham (20 de ani) continuă să fie talismanul lui Real Madrid, după transferul de la Borussia Dortmund efectuat în vara acestui an.
Mijlocașul englez a marcat unicul gol al madrilenilor în meciul cu Betis, scor 1-1, în etapa a șaisprezecea din La Liga. La finalul meciului, Bellingham a făcut un gest rar, mai ales la cel mai înalt nivel.
Jude Bellingham s-a dus în vestiarul lui Betis
Potrivit cotidianului spaniol Marca, mai mulți jucători ai "alb-verzilor" i-au cerut lui Bellingham tricoul în timpul meciului, dar englezul nu a făcut schimb cu niciunul în drumul spre vestiare.
În schimb, Bellingham i-a cerut omului responsabil cu echipamentele trei tricouri, pe care mai apoi le-a dus în vestiarul lui Betis.
Sursa citată mai menționează că noul superstar de pe Santiago Bernabeu nu a reținut cine i-a cerut tricoul, dar jucătorii lui Betis nu s-au supărat.
După ce a cerut permisiunea de a intra în vestiarul adversarilor, Bellingham chiar a purtat o discuție amicală cu aceștia.
VIDEO cu rezumatul meciului Betis - Real Madrid 1-1:
Etichete: real madrid , real betis , jude bellingham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții