Carlo Ancelotti și Florentino Perez au stabilit o întâlnire! Subiectele “fierbinți” de pe agenda discuțiilor
articol scris de Digi Sport19.05.2023, 08:35
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Real Madrid nu are un sezon strălucit, în condițiile în care a ratat câștigarea titlului în La Liga și a fost “subordonată” de Manchester City în semifinalele UEFA Champions League.
Real Madrid vrea să dea lovitura pe piața transferurilor! "Fundași de bandă, mijlocași și un atacant, acestea sunt prioritățile"
Singura consolare pentru “Galactici” în acest sezon este câștigarea Cupei Spaniei, 2-1 cu Osasuna.
După cea mai drastică înfrângere din acest sezon al Ligii Campionilor, 0-4 cu Manchester City, antrenorul "Galacticilor", Carlo Ancelotti (63 de ani), a avut un discurs echilibrat și a subliniat că nu se gândește să plece de la echipă, întrucât "nimeni nu se îndoiește" de el.
După acest eșec dureros pentru spanioli, toată atenția presei s-a mutat asupra lui Florentino Perez (76 de ani), președintele de la Real Madrid, de la care se așteaptă o reacție pe piața transferurilor.
Publicația spaniolă AS anunță că Florentino Perez și Carlo Ancelotti au stabilit o întâlnire pentru a discuta despre problemele arzătoare ale echipei madrilene.
Întrevederea va avea loc săptămâna viitoare și va pune bazele sezonului 2023-2024 pentru Real Madrid. Florentino Perez vrea să afle care sunt cerințele lui Carlo Ancelotti.
Antrenorul italian mai are un an de contract cu Real Madrid, iar presa spaniolă anunță că nu se pune problema unei despărțiri în această vară.
“La Madrid nu există vreo îndoială, Ancelotti va continua! Chiar dacă italianul are încă pe masă oferta de la naționala Braziliei, dar își dorește să rămână la Madrid. De cealaltă parte, conducerea clubului consideră că a fost un sezon acceptabil în Champions League, dar dezamăgitor în La Liga.
Planul conducerii este să revină în forță pe piața transferurilor și să reîmprospăteze echipa. Real Madrid va încerca să aducă un atacant de mare valoare. Kolo Muani, Osimhen, Vlahovic, Kane sunt pe această listă.
Alte ținte sunt Jude Bellingham, Reece James și Alphonso Davies, pentru posturi considerate vulnerabile de către președinte și antrenor. Fundași de bandă, mijlocași și un atacant, acestea sunt prioritățile pentru Madrid. La capitolul plecări, Lunin nu are loc de Courtois și vrea să plece.
Un alt subiect important care va fi discutat de către Florentino și Ancelotti este prelungirea unor contracte. În afară de Benzema, Kroos și Modric vor continua de asemenea. Croatul are o ofertă imensă din Arabia Saudită, dar vrea să continue la Madrid.
Situația lui Nacho și Ceballos nu este una clară, dar sunt șanse mari să rămână. Nu același lucru se poate spune despre Asensio, care are oferte bune din Premier League, cu mult peste ce îi poate oferi Real Madrid. Mariano e OUT, iar Ferland Mendy are oferte care vor fi analizate”, notează AS.
Fără milă: internauții au râs de Real Madrid după eșecul cu Manchester City. "Meme-urile" apărute
Galerie Foto
Internauții nu au avut milă de elevii lui Carlo Ancelotti după eșecul usturător suferit de Real Madrid, 0-4, cu Manchester City, în semifinalele Champions League.
Glumele au curs pe rețelele sociale și au punctat neputința arătată de iberici pe Etihad.
Vinicius Junior și Karim Benzema au fost cele două ținte preferate ale glumelor apărute pe internet.
VIDEO REZUMAT Manchester City - Real Madrid 4-0
Etichete: real madrid , la liga , champions league , carlo ancelotti , ancelotti , florentino perez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții