Carlo Ancelotti nu a stat pe gânduri și a numit cel mai bun jucător din lume
articol scris de Digi Sport16.03.2023, 11:38
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Carlo Ancelotti (63 de ani) a numit cel mai bun jucător din lume, imediat după ce Real Madrid s-a calificat în ”sferturile” UEFA Champions League.
„Galacticii” au reușit să treacă de Liverpool în optimile de finală ale competiției, după ce au câștigat ambele manșe, scor 5-2, respectiv 1-0.
Carlo Ancelotti spune despre Vinicius că este cel mai bun fotbalist din lume la ora actuală
La finalul partidei de pe Santiago Bernabeu, Carlo Ancelotti a vorbit la superlativ despre unul dintre fotbaliștii săi.
Antrenorul italian a ținut să îl elogieze pe Vinicius Junior (22 de ani). Tehnicianul a fost întrebat la conferința de presă dacă brazilianul este cel mai bun jucător din lume, iar răspunsul lui ”Don Carlo” nu s-a lăsat așteptat.
”Pentru mine, da (n.r. Vinicius este cel mai bun jucător din lume). Nu a înscris astăzi, dar a fost decisiv. A dat o pasă decisivă și de fiecare dată când a avut ocazia a creat pericol”, a spus Carlo Ancelotti, după Real Madrid - Liverpool, scor 1-0.
Fotbalistul are un sezon nemaipomenit sub comanda lui Carlo Ancelotti. Atacantul a evoluat în 40 de partide pentru formația „Los Blancos” și are statistici de invidiat: 19 goluri și 10 pase decisive.
În acest moment, Vinicius Junior este evaluat la 120 de milioane de euro de către transfermarkt.com și este al treilea jucător din lume ca valoare, după Kylian Mbappe (180 de milioane de euro) și Earling Haaland (170 de milioane de euro).
- În total, Vinicius a jucat pentru Real Madrid 210 meciuri în care a reușit să marcheze 55 de goluri și să ofere 53 de pase decisive.
Carlo Ancelotti a dezvăluit că a vorbit cu Jurgen Klopp despre alt meci, imediat după Real - Liverpool: ”A fost o nebunie”
”Am jucat bine, am gestionat bine partida. Nu au reușit să pună presiune și am reușit să marcăm. Să facă pressing sus în meciul ăsta i-a costat, pentru că Modric și Kroos gestionează foarte bine astfel de meciuri, nu au teamă.
Echipa a arătat bine. Voiam să fac schimbări pentru a opri partida dacă am fi avut probleme pe final. Echipa a jucat bine tot meciul. Suntem fericiți. Mi-a plăcut echipa.
Am vorbit despre penalty-ul de ieri, că a fost o nebunie, penalty-ul contra lui Leipzig. Trebuie să avem grijă, pentru că ăsta nu este fotbal, să dai un astfel de penalty în Champions League. Cred că nimeni nu și-a dat seama, nici măcar Guardiola, de ce s-a dat acel penalty”, a spus Carlo Ancelotti la finalul meciului.
VIDEO Rezumat Real Madrid - Liverpool
Etichete: liverpool , real madrid , ancelotti , vinicius , video real madrid - liverpool
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții