Când el joacă, echipa nu câștigă. A ajuns la 38 de meciuri consecutive fără victorie în La Liga
articol scris de Digi Sport17.01.2023, 23:02
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fundașul stânga spaniol Carlos Clerc (30 de ani), legitimat la Elche, poate fi considerat cel mai ghinionist jucător al momentului din La Liga.
A adunat 38 de meciuri consecutive fără victorie în campionat. Practic, atunci când acesta se află pe teren, formația pentru care activează nu reușește să se impună.
Când Carlos Clerc joacă, echipa uită să câștige în La Liga
Luni seară, cu Carlos Clerc titular și schimbat la pauză, Elche a obținut doar un rezultat de egalitate cu Cadiz, scor 1-1, într-o partidă din etapa a 17-a din La Liga.
Conform spaniolilor de la ”Marca”, este al 38-lea meci consecutiv pe care Carlos Clerc îl bifează pe prima scenă a fotbalului spaniol, iar echipa pentru care activează nu reușește să obțină cele trei puncte.
- Primele 25 de partide cu ghinion le-a bifat pentru Levante, iar următoarele 13 (numărătoarea continuă) pentru Elche.
Șirul partidelor nefaste pentru Carlos Clerc a început încă din sezonul 2020/2021, când ultimele cinci partide pe care le-a jucat pentru Levante au fost două rezultate de egalitate și trei înfrângeri
În sezonul următor, 2021/2022, a fost titular incontestabil la Levante, iar acest lucru nu a fost tocmai unul de bun augur: alte 25 de partide fără victorie cu Clerc pe teren. La capătul acelui sezon, Levante avea să retrogradeze în La Liga 2.
A schimbat echipa în această vară, în speranța că va reuși să scape de ghinion. Nu avea să fie așa. L-a luat după el. A strâns 13 partide consecutive pentru Elche, toate încheiate cu înfrângere sau egal.
Elche este ultima în La Liga, cu cinci puncte adunate în 17 runde, și are șanse foarte mari să retrogradeze la finalul sezonului.
- În cariera sa, Clerc a evoluat pentru espanyol, Sabadell, Girona, Osasuna, Levante, iar din vara lui 2022 la Elche.
- Două milioane de euro este cota de piață a lui Clerc, conform transfermarkt.de.
Etichete: levante , elche , carlos clerc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții