Calvarul lui Isco la Real Madrid se apropie de final. Premier League, destinația mijlocașului
05.03.2019, 09:06SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Isco are zilele numărate la Real Madrid, după ce a intrat în dizgrația antrenorului Santiago Solari, însă coșmarul său pare să se apropie de sfârșit. Deși se zvonea că Juventus se află în pole-position pentru semnătura sa, acum au intrat pe fir Manchester United și Liverpool, iar potrivit Tuttomercato, mutarea ar urma să aibă loc în vară.
Mijlocașul de 26 de ani mai are contract cu Real Madrid până la finalul sezonului 2021-2022, însă în acest sezon a fost titular doar în 5 etape din cele 16 în care a jucat, marcând un singur gol. A mai jucat 4 partide în Cupa Spaniei, dintre care 2 ca titular și a marcat de două ori. În Champions League, a evoluat în 4 meciuri (3 ca titular) și a marcat un gol. Isco a mai jucat în Supercupa Europei, acolo unde a fost titular.
Isco a ajuns la Real în 2013, în schimbul a 30 de milioane de euro, și a câștigat cu madrilenii 6 trofee: un titlu, o Cupă a Spaniei și 4 Champions League.
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, valoarea de piașă a lui Isco este de 60 de milioane de euro.
Isco, în conflict cu antrenorul Santiago Solari
Primul conflict mai serios între Isco și Solari a avut loc la meciul din 24 noiembrie, Eibar - Real Madrid 3-0, când Isco a intrat în minutul 63, în locul lui Modric. Apoi, s-a aflat că, la întoarcere, în autocar, jucătorul ar fi avut un gest nepotrivit la adresa antrenorului. Ca urmare, Isco n-a mai prins meciul care a urmat, cu AS Roma, în Liga Campionilor.
Din acel moment, relația dintre cei doi s-a răcit destul de tare, iar asta s-a văzut și pe 16 ianuarie, la meciul cu Leganes, din Cupa Spaniei, când antrenorul l-a înlocuit pe Isco în minutul 68, iar în momentul ieșirii de pe teren, mijlocașul nici măcar nu s-a uitat la Solari.
Mijlocaşul spaniol a şi răbufnit la adresa lui Solari la începutul lunii februarie, pe Twitter. "Când nu primești aceleași șanse ca și colegii, lucrurile se schimbă. Totuși, continuu să muncesc și să trag din greu în așteptarea lor. Hai, Real!", a fost postarea lui Isco, cu trimitere directă către antrenorul lui Real Madrid.
Etichete: real madrid , isco , isco real madrid , oferte isco , isco solari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții