Cale liberă spre Barcelona: Bayern s-a retras din cursa pentru fotbalistul pe care și l-a dorit tot sezonul!
articol scris de Digi Sport14.01.2024, 16:50
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Bayern l-a dorit cu insistență pe Joao Palhinha (28 de ani) în perioada de mercato a verii.
Cei de la Fulham au ținut, însă, la preț, iar bavarezii nu puteau să îl transfere decât în schimbul sumei de 93 de milioane de euro. Campioana Germaniei a ales să aștepte până la iarnă, însă nici acum nu a ajuns la un consens cu formația din Premier League.
Bayern s-a retras din cursa pentru Joao Palhinha
În consecință, potrivit Fichajes, șefii lui Bayern au decis să nu mai piardă vremea și să se orienteze către alți mijlocași defensivi.
Decizia o avantajează pe Barcelona, cealaltă echipă care îl dorește pe internaționalul portughez de câteva luni încoace.
Catalanii au rămas în căutarea unui închizător, după ce Oriol Romeu, transferat în vară, nu s-a ridicat la nivelul echipei. Prin urmare, sursa citată a anunțat că Barcelona are "cale liberă" la transferul lui Palhinha.
- 60 de milioane de euro este cota de piață a lui Joao Palhinha, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Deco îl vrea pe Joao Palhinha la Barcelona
Portughezul este dorit cu insistență de către conaționalul său, Deco, cel care a devenit recent director sportiv pe Camp Nou.
Rămâne de văzut, însă, dacă londonezii au mai renunțat la pretențiile financiare, întrucât Barcelona nu își permite să plătească o sumă atât de mare iarna aceasta.
- Joao Palhinha a fost cumpărat de Fulham de la Sporting în vara anului 2022, pentru 21 de milioane de euro.
Etichete: barcelona , bayern , fulham , joao palhinha
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții