Betis, gata să-l readucă pe Ceballos. Condiţia lui Real Madrid
30.04.2018, 16:27Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Dani Ceballos poate reveni după un singur an la Betis Sevilla. După un an în care a prins doar trei meciuri ca titular în Primera Division, mijlocaşul spaniol e dorit din nou de andaluzi.
Betis e gata să ofere 16 milioane de euro pentru transfer, exact suma plătită de madrileni vara trecută în schimbul lui Ceballos.
Real Madrid n-ar spune nu tranzacţiei, însă ar avea pretenţia de a include opţiunea de a-l răscumpăra pe "internaţionalul" spaniol de tineret, opţiune pe care au folosit-o în cazul lui Alvaro Morata şi Dani Carvajal.
Mijlocaşul central a fost adus ca o mare vedetă pe Santiago Bernabeu la începutul sezonului, în urma unei evoluţii excelente la Europeanul de tineret din 2017, unde a fost desemnat cel mai bun fotbalist al competiţiei.
În acest sezon, Ceballos are doar 21 de meciuri (819 minute) disputate pentru Real Madrid și două goluri înscrise, ambele în deplasare, cu Alaves, în septembrie 2017. Este titular incontestabil la naționala Spaniei U21, pentru care a înscris 6 goluri.
Sâmbătă, împotriva lui Leganes, scor 2-1, a fost cel mai activ jucător al trupei lui Zinedine Zidane: a dat cele mai multe pase, 76, dintre care 67 și-au atins ținta.
În meciul precedent diputat cu Leganes, în deplasare, Ceballos a fost folosit doar 29 de secunde! Nimeni n-a înţeles atunci decizia lui Zidane, iar suporterii n-au gustat deloc modificarea operată, spunând pe reţele de socializare că Ceballos a fost umilit în faţa întregii echipe.
"Mulți jucători ar da totul pentru a juca 29 de secunde în tricoul lui Real Madrid", a spus recent Ceballos, conform AS.
Etichete: ceballos real madrid , ceballos , ceballos betis , oferta betis ceballos , ceballos umilit de zidane , ceballos 29 de secunde
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții