Bătăi de cap pentru Zinedine Zidane înainte de Supercupa Spaniei! Care sunt absenţele de ultimă oră de la Real Madrid
06.01.2020, 20:46SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Zinedine Zidane nu se va putea baza pe doi jucători importanţi la primul trofeu pus în joc în 2020, Supercupa Spaniei. Karim Benzema şi Gareth Bale sunt marii absenţi ai competiţiei găzduite de Arabia Saudită.
Benzema a acuzat o accidentare de ultimă oră după un antrenament - a resimţit dureri la piciorul stâng, iar francezul a fost lăsat acasă şi nu va juca nici finala dacă Real trece de Valencia în primul meci. Francezul este golgeterul echipei în La Liga cu 12 reuşite în 18 partide - în acest sezon aratat un singur meci, acasă cu Osasuna.
Gareth Bale a fost mai mult indisponibil în acest sezon
Nici Gareth Bale nu va face deplasarea la Jeddah - galezul nu este accidentat, ci are o infecţie respiratorie tot de ultim moment. Bale are 11 partide în care nu a jucat pentru Real în acest sezon din cauza problemelor medicale.
Cei doi vor rămâne acasă alături de Eden Hazard, aflat în convalescenţă, iar Zinedine Zidane va apela la tânăra gardă în Supercupa Spaniei - Vinicius, Rodrygo şi Luka Jovic sunt opţiunile antrenorului francez.
Valencia - Real Madrid este în direct la Digi Sport 1, miercuri, de la ora 21.00. Partida va putea fi urmărită de către abonaţii RCS - RDS şi pe site-ul digisport.ro.
Etichete: gareth bale , karim benzema , supercupa spaniei , valencia - real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții