Barcelona vrea să scape cu orice preț de el, însă jucătorul ține cu dinții de contract
articol scris de Digi Sport30.06.2021, 13:01
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Transferat de FC Barcelona în 2016, din postura de campion mondial, Samuel Umtiti (27 de ani) nu a reușit să se impună în primul 11 al grupării catalane, indiferent de antrenorul care a fost pe bancă.
Accidentările dese i-au dat mari bătăi de cap lui Samuel Umtiti de-a lungul carierei. După doar 16 apariții bifate pentru FC Barcelona, în sezonul 2020/2021, trupa "blaugrana" negociază intens cedarea francezului, însă se lovește de un impediment neașteptat: refuzul jucătorului!
- 132 de meciuri, 2 goluri și o pasă decisivă a adunat Umtiti în total, pentru Barcelona
Barcelona vrea să scape de Sameul Umtiti, dar francezul nu dorește să plece de pe Camp Nou
Potrivit Mundo Deportivo, FC Barcelona este în discuții cu două formații de top din Ligue 1, Marseille și Lyon, pentru împrumutul lui Samuel Umtiti, jucător al cărui contract cu spaniolii este valabil până în iunie 2023.
Chiar dacă nu are multe șanse să prindă un loc de titular la Barcelona nici în stagiunea următoare, Umtiti pare hotărât să nu renunțe fără luptă. Fundașul central francez se pregătește din greu pentru a reveni la forma care l-a consacrat și pentru a dovedi că poate ajuta clubul catalan.
- 8 milioane de euro este cota de piață a lui Samuel Umtiti, potrivit Transfermarkt
Ronald Araujo, Clement Lenglet, Oscar Mingueza, Gerard Pique și Eric Garcia, proaspăt transferat de la Manchester City, sunt ceilalți fundași centrali din lotul lui FC Barcelona. În plus, catalanii sunt cu ochii pe Aymeric Laporte.
Etichete: fc barcelona , samuel umtiti , umtiti barcelona , transfer samuel umtiti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții