Barcelona, vizată de un nou scandal! 1,4 milioane de euro au ajuns în conturile unui fost arbitru
articol scris de Digi Sport15.02.2023, 14:55
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Se pare că Barcelona va fi târâtă într-un nou scandal, după ce ar fi virat în conturile unei firme private, care aparținea unui fost arbitru din La Liga, suma de 1,4 milioane de euro.
- Este vorba de Jose Maria Enriquez Negreira, cel care a fost vicepreședinte al Comitetului Tehnic al Arbitrilor din Spania, din 1994 până în 2018.
- A fost arbitru în La Liga timp de 13 sezoane, între 1979 și 1992.
Barcelona ar fi plătit 1,4 milioane de euro către firma unui arbitru
Conform cotidianului spaniol ”Marca”, care citează ”SER Catalunya”, în urma unei investigații a Parchetului din Barcelona, s-a descoperit faptul că între 2016 și 2018 clubul de fotbal ar fi virat 1,4 milioane de euro către firma DASNIL 95, care aparține fostului arbitru.
În acel moment, Negreira încă mai deținea funcția de vicepreședinte al Comitetului Tehnic al Arbitrilor din Spania.
Barcelona ar fi virat cele 1,4 milioane de euro, după cum urmează:
- în 2016: 532,728 de euro.
- în 2017: 541,752 de euro.
- în 2018: 318,200 de euro.
Ancheta a fost desfășurată ca urmare a unei inspecții fiscale a companiei DASNIL, pentru impozitarea celor 1,4 milioane de euro.
Enriquez Negreira și fiul său au depus, deja, mărturie la Parchetul din Barcelona. Aceștia au explicat că nu a existat niciodată un tratament favorabil formației din Catalonia, în schimbul banilor nefacturați.
În schimb, banii ar fi fost oferiți în contur unor colaborări de consiliere, în care jucătorii aflau cum trebuie să se comporte în discuțiile cu arbitrii. De asemenea, primeau recomandări despre ce trebuiau sa facă și ce nu, în contactul pe care îl aveau cu unii arbitri.
Maria Bartomeu ”a închis robinetul”
Aceleași surse anunță că fostul președinte al clubului, Josep Maria Bartomeu, a oferit asigurări că plățile s-au încheiat în urma ”unei politici de reducere a cheltuielilor”, iar astfel de rapoarte de consiliere existau încă din 2003, când a sosit el la club.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții