Barcelona va rămâne fără căpitan din vară!
articol scris de Digi Sport13.10.2023, 17:15
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
După plecările în America ale lui Sergio Busquets (35 de ani) și Jordi Alba (34 de ani), Sergio Roberto (31 de ani) a fost numit căpitanul echipei catalane.
Barcelona este singura echipă pentru care a evoluat Sergio Roberto în cariera sa. Acesta a evoluat la toate grupele de juniori ale catalanilor, iar pentru echipa mare a debutat în 2013.
Ultimul sezon al lui Sergi Roberto la Barcelona
Sergi Roberto și-a prelungit contractul cu Barcelona în luna martie a acestui an, însă doar pentru un an. Contractul lui expiră în vara anului 2024.
Potrivit cotidianului spaniol Mundo Deportivo, clubul nu mai vrea să încheie o altă înțelegere cu Sergi Roberto, iar căpitanul echipei își asumă faptul că acesta va fi ultimul său sezon petrecut la club.
Chiar dacă este apreciat de antrenori și staff pentru dedicarea și angajamentul pe care le arată în permanență, spaniolul nu va mai fi păstrat la Barcelona. Pe poziția sa evoluează, în prezent, Joao Cancelo, iar catalanii caută deja un alt fundaș dreapta care să-i facă concurență portughezului, pe care vor să-l păstreze de la anul.
Sergi Roberto, eroul Barcelonei în ultimul meci
Chiar dacă a evoluat doar 224 de minute în acest sezon, Sergi Roberto a reușit să o ajute pe Barcelona.
În partida cu Granada, scor 2-2, Sergi Roberto a fost introdus pe teren în minutul 61 și a reușit să înscrie golul egalizator al Barcelonei. Prin reușita sa, echipa antrenată de Xavi a rămas neînvinsă în acest sezon, în toate competițiile.
VIDEO cu rezumatul meciului Granada - Barcelona 2-2
Etichete: barcelona , sergi roberto
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții