Barcelona și Atletico Madrid, în luptă directă pentru semnătura unui jucător de la Manchester United
articol scris de Mihai Alecu19.11.2021, 12:35
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Echipele mari ale Europei deja se gândesc la următoarele perioade de transferuri, iar fotbaliștii ale căror contracte sunt pe final reprezintă țintele cele mai "apetisante".
După ce vara anului 2021 a adus mai multe mutații care au fost surprinzătoare, anul 2022 se anunță și el la fel de spectaculos din acest punct de vedere.
Barcelona, Atletico Madrid și AC Milan, gata să se lupte pentru un fotbalist de la Manchester United
Conducerea lui Manchester United are de lucru în această perioadă, iar după transferurile efectuate în vară, mai mulți fotbaliști ar putea să părăsească gruparea de pe Old Trafford în viitorul apropiat.
Jesse Lingard este și el pe lista cu posibilii jucători care se pot transfera, iar presa din Anglia vorbește de interesul mai multor formații de top, printre care se numără Barcelona, Atletico Madrid și AC Milan.
Contractul lui Lingard cu United expiră în vara anului 2022, iar negocierile pentru prelungire sunt inexistente, iar plecarea sa pare din ce în ce mai sigură.
Donny van de Beek, dorit de Real Madrid
Pe lângă Lingard, și Donny van de Beek ar putea pleca de la Manchester United.
Transferat de englezi de la Ajax în vara anului 2020 pentru 40 de milioane de euro, fotbalistul nu a fost unul dintre favoriții antrenorului lui Manchester United, iar plecarea sa este un subiect foarte des discutat în presă în ultimele luni.
Ultimul club care ar putea să-l transfere pe Van de Beek este Real Madrid, anună Fichajes. Spaniolii l-au mai vrut pe mijlocaș pe când acesta era la Ajax, Zidane fiind un fan al acestuia, însă mutarea a picat din diverse motive.
Un star de la Manchester United, sfătuit de Ferdinand să își găsească o nouă echipă: "Îl iubesc, dar trebuie să fiu sincer"
Dacă sezonul trecut a reușit totuși să adune 36 de apariții în tricoul vicecampioanei Angliei, deși majoritatea din postura de rezervă, în actuala ediție Van de Beek nu prea mai izbutește nici măcar acest lucru.
Doar 3 meciuri a jucat fotbalistul pentru Manchester United în acest sezon, iar Rio Ferdinand, legendă la clubul englez, l-a sfătuit să își caute o altă echipă cât mai rapid.
"Uneori ține doar de sincronizare, alteori de abilitatea de a te mula pe ce se întâmplă la echipă. Dacă lucrurile nu merg, atunci trebuie să te urci pe bicicletă, iar eu, dacă aș fi Donny van de Beek, aș pleca, nu m-ar convinge nimeni altfel.
Îl iubesc pe Donny pentru că este un copil modest, dar trebuie să fiu sincer, dacă aș fi avut într-adevăr grijă de el, nu l-aș mai fi ținut la echipă. Ar fi fost plecat deja", a explicat fostul apărător.
- 25 de milioane de euro este cota de piață actuală a lui Donny van de Beek, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Etichete: ac milan , atletico madrid , barcelona , manchester united , jesse lingard
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții