Barcelona mai vrea un mijlocaş central după accidentările lui Rafinha şi Sergi Roberto
28.11.2018, 15:38SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Barcelona şi-a pierdut doi mijlocaşi centrali, Sergi Roberto şi Rafinha, ambii accidentaţi, în derby-ul cu Atletico Madrid, iar antrenorul Ernesto Valverde a anunţat că are nevoie de întăriri în centrul terenului în perioada de transferuri din iarnă.
"E ceva ce trebuie să analizăm. Vom căuta peste tot. Campania de transferuri din ianuarie este aproape, aşa că va trebui să vedem circumstanţele şi vom vedea ce este de făcut", a declarat Valverde.
Brazilianul Rafinha a suferit o ruptură de ligament încrucișat și va rata tot restul sezonului. Este a treia accidentare gravă a sud-americanului în ultimii trei ani, după ce în 2015 și-a rupt ligamentul încrucișat anterior de la genunchiul drept, iar în vara lui 2017 a suferit o leziune la menisc.
Accidentarea a venit în cel de-al patrulea meci de campionat în care a apărut în acest sezon. A mai jucat de 3 ori în UEFA Champions League și în Supercupa Spaniei.
Mijlocaşii centrali la care visează Barcelona
Adrien Rabiot, Frenkie de Jong şi chiar Paul Pogba sunt mijlocaşii centrali despre care s-a scris în ultimele luni că ar fi interesată gruparea blaugrana.
Liderul din Primera Division are însă numeroase opţiuni pentru postul de mijlocaş central. Sergio Busquets, Philippe Coutinho, Arthur Melo, Ivan Rakitic, Arturo Vidal şi Denis Suarez sunt ceilalţi jucători de pe acest post pe care se poate baza antrenorul catalanilor.
Etichete: barcelona , sergi roberto , ernesto valverde , accidentari barcelona , rafinha
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții