Barcelona l-ar putea înlocui pe Suarez cu un fost adversar al României! Atacantul ”ochit” de catalani
articol scris de Digi Sport22.02.2021, 18:55
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După ce nu a reușit să transfere un înlocuitor pentru Luis Suarez în ultimele două perioade de mercato, Barcelona a pus ochii pe un înlocuitor pentru atacantul uruguayan cedat la Atletico Madrid.
Oficialii de pe Camp Nou cred că suedezul Alexander Isak (21 de ani) este cel mai potrivit pentru a acoperi ”golul” lăsat de plecarea lui ”El Pistolero” la actualul lider din La Liga, scrie ESPN.
Alexander Isak, pe lista Barcelonei
Atacantul suedez are cifre impresionante în acest sezon pentru Real Sociedad. A reușit să marcheze de 12 ori în La Liga, în 20 de partide, cifră la care se mai adaugă și două pase decisive.
Spaniolii au plătit 6,5 milioane de euro pentru a-l transfera pe Isak de la Borussia Dortmund în 2019. Rămâne de văzut cu ce sumă se vor mulțumi oficialii lui Sociedad, având în vedere că acesta este evaluat de site-urile de specialitate la 22 de milioane de euro.
La 21 de ani, Isak are deja 18 meciuri jucate în națioanla Suediei, două fiind împotriva României, în preliminariile Campionatului European din 2020. Pentru nordici, Isak a marcat de cinci ori.
- Contractul dintre Isak și Real Sociedad expiră în 2024.
Etichete: barcelona , real sociedad , luis suarez , alexander isak
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții