Barcelona, în luptă cu Arsenal și Dortmund pentru “viitorul fundaș dreapta al Spaniei”. Oferta catalanilor
articol scris de Digi Sport12.06.2023, 16:31
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FC Barcelona, campioana Spaniei, caută un fundaș dreapta și încearcă să aducă un internațional de tineret spaniol, care mai este dorit de Arsenal și Dortmund.
Ivan Fresneda, o țintă pentru FC Barcelona
În acest moment, soluțiile lui Xavi pentru postul de fundaș dreapta sunt Sergio Roberto (31 de ani) și Jules Kounde (24 de ani). Acesta din urmă a fost titular în sezonul 2022-2023, deși este un fundaș central.
Ivan Fresneda (18 de ani), de la Real Valladolid, este ținta principală pentru Barcelona, potrivit publicațiilor AS și Sport.
Fresneda este considerat un “puști-minune” al fotbalului spaniol, iar presa notează că el ar putea fi viitorul titular al Spaniei pe postul de fundaș dreapta.
- În sezonul 2022-2023, Ivan Fresneda a jucat în 24 de meciuri pentru Real Valladolid.
- 10 milioane de euro este cota de piață a lui Fresneda, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
FC Barcelona are concurență pentru transferul acestui fundaș. Arsenal și Dortmund au început deja negocierile cu Valladolid. Mai mult, presa germană a anunțat acum o zi că BVB ar fi foarte aproape să finalizeze transferul lui Fresneda.
“Fresneda este cel mai promițător jucător al Spaniei pe acel post. O bijuterie care a strălucit la Valladolid în ultimul an. A fost urmărit în ultimele luni de mai multe echipe importante din Europa”, notează as.com.
FC Barcelona a pregătit oferta pentru Ivan Fresneda. Gruparea “blaugrana” vrea să-l ofere pe Serginio Dest (22 de ani) plus o sumă de bani (până la 10 milioane de euro).
Fundașul dreapta american mai are contract cu FC Barcelona până în vara anului 2025, dar nu intră în planurile lui Xavi.
În sezonul 2022-2023, Dest a fost împrumutat la AC Milan.
Barcelona l-a pus pe Ansu Fati pe piața de transferuri
Ansu Fati (20 de ani) vrea să rămână la Barcelona, însă catalanii au alte planuri în perioada de mercato a verii.
Conform Mundo Deportivo, Barcelona dorește să îl cedeze definitiv pe Fati, dar numai în cazul în care noul său club va accepta o clauză de răscumpărare.
Cel mai probabil, formația de pe Camp Nou preferă un transfer definitiv în detrimentul unui împrumut pentru a elibera buget din masa salarială și a aduce noi jucători vara aceasta.
Conducătorii Barcelonei i-au stabilit deja prețul: 40 de milioane de euro!
După ce Sevilla a intrat în cursa pentru Ansu Fati, spaniolii au anunțat că și Arsenal este pe urmele decarului de la Barcelona.
- Cota de piață a lui Ansu Fati este de 35 de milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt. Clauza sa de reziliere este de un miliard.
- 51 de meciuri, 10 goluri și 4 assist-uri a înregistrat atacantul în sezonul recent încheiat la Barcelona.
Etichete: barcelona , la liga , arsenal , valladolid , dortmund , ivan fresneda , fresneda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții