Barcelona îl vrea pe noul star al fotbalului georgian
18.11.2018, 10:51SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Barcelona a pus ochii pe cel mai promiţător fotbalist gruzin al momentului, Giorgi Chakvetadze.
Presa spaniolă susţine că mijlocaşul georgian în vârstă de 19 ani al lui Gent este una dintre ţintele catalanilor, care l-au şi vizitat de mai multe ori în Belgia, acolo unde este legitimat.
Chakvetadze a marcat şi în ultimul meci al Georgiei, din Andorra, şi are şase goluri în ultimele şapte partide. A înscris de trei ori şi în actuala ediţie a Ligii Naţiunilor pentru naţionala ţării sale.
Bayern Munchen l-a vrut şi ea pe Giorgi Chakvetadze
Giorgi Chakvetadze este un produs al lui Dinamo Tbilisi, care l-a vândut anul trecut la Gent pentru 1,5 milioane de euro. Bayern Munchen a vrut să ofere şase milioane de euro după primul său sezon la seniori, în care a marcat cinci goluri şi a oferit nouă pase decisive, însă georgienii apucaseră să-l vândă deja în Belgia înaintea apariţiei interesului germanilor.
Campioana Germaniei a rămas interesată însă şi ea de Chakvetadze, care mai este dorit şi de cluburi precum Tottenham, Bournemouth şi Şahtior Doneţk.
După ce sezonul trecut a fost titular doar în patru din cele 19 meciuri din campionat în care a fost folosit, Giorgi Chakvetadze a devenit piesă de bază la Gent în acest sezon: a jucat 15 meciuri, toate ca titular, şi a marcat patru goluri în campionat.
Cinci milioane de euro este suma la care e evaluat Chakvetadze în prezent, potrivit transfermarkt.de.
Etichete: giorgi chakvetadze , chakvetadze barcelona , georgian dorit de barcelona , georgian dorit de bayern
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții