Barcelona face orice pentru a-l transfera pe Pogba! Ultima ofertă e de nerefuzat
08.08.2018, 09:13SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Barcelona pare dispusă să facă orice pentru a-l transfera pe Pogba. După ce prima ofertă înaintată a fost refuzată de United, catalanii au venit cu o altă propunere.
Oficialii catalanilor l-au convins pe mijlocaşul francez să semneze, salariul oferit fiind unul uriaş: 100 de milioane de euro pentru următorii 5 ani de contract.
Pogba nu e în cele mai bune relaţii cu Mourinho şi vrea neapărat să plece, însă "diavolii" refuză pentru moment să se despartă de jucător, mai ales că nu vor avea mult timp la dispoziţie pentru a aduce un înlocuitor pe măsură.
Conform presei din Spania, prima ofertă a Barcelonei a fost imediat refuzată de clubul de pe Old Trafford: 50 de milioane de euro + Andre Gomes şi Yerri Mina. Totuşi, potrivit Mundo Deportivo, ibericii au venit cu o nouă ofertă, îmbunătăţită.
Conform sursei citate, pe lângă o sumă de bani, Barca e dispusă să renunţe şi la Rakitic sau Dembele. Oferta e extrem de tentantă, în condiţiile în care, doar pentru francez, catalanii au plătit aproximativ 100 de milioane de euro pentru a-l achiziţiona de la Dortmund.
Campion mondial cu Franţa în această vară, în Rusia, Paul Pogba a fost cumpărat de Manchester United în 2016, de la Juventus, pentru 105 milioane de euro, după ce îl cedase gratis la torinezi patru ani mai devreme.
Primul meci oficial al Barcelonei în această vară este Supercupa Spaniei. Barcelona - Sevilla se joacă duminică, 12 august, la ora 23:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2 și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: pogba , pogba barcelona , pogba transfer barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții