Barcelona, aproape de o nouă lovitură. Un fost câștigător de Champions League cu catalanii e așteptat pe Camp Nou
articol scris de Digi Sport18.08.2020, 22:02
Supercupa Spaniei: Athletic Bilbao - Barcelona, miercuri, 21:00, DGS 1
Cupa Ligii Angliei: Tottenham - Liverpool, miercuri, 22:00, DGS 2
Barcelona este în plin proces de transformare, după ce i-a demis pe Quique Setien și Eric Abidal, numindu-l pe banca tehnică pe olandezul Ronald Koeman. Acum, catalanii pregătesc revenirea unei alte legende pe Camp Nou.
Presa catalană anunță că suedezul Henrik Larsson (48 de ani) va fi unul dintre antrenorii secunzi ai lui Ronald Koeman.
Larsson, care ultima oară a fost antrenor principal la Helsingborgs, în țara natală, ar reveni pe Camp Nou după 14 ani. Ex-atacantul născut la Helsingborg a părăsit-o pe Barcelona în 2006, după două sezoane.
Henrik Larsson, câștigător al Ligii Campionilor cu Barcelona
În total, Henrik Larsson a jucat de 59 de ori pentru clubul catalan. A marcat de 19 ori, oferind și șase assist-uri.
Suedezul a câștigat de două ori La Liga, precum și UEFA Champions League cu catalanii, în ediția 2005/2006.
De-a lungul carierei de jucător, Larsson și-a făcut un nume la Celtic, în Scoția, club pentru care a evoluat din 1997 până în 2004.
Ca antrenor, ex-legenda suedeză a antrenat doar în țara natală. Pe Landskrona BoIS, Falkenbergs și Helsingborgs, în două rânduri.
Etichete: barcelona , ronald koeman , henrik larsson
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții