Barcelona, acord pentru înlocuitorul lui Nelson Semedo! Cât vor plăti catalanii pentru noua ”perlă” a lui Ajax
articol scris de Digi Sport23.09.2020, 17:22
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Barcelona a oficializat astăzi transferul lui Nelson Semedo (26 de ani) la Wolverhampton și a găsit deja un înlocuitor pentru fundașul portughez.
Sergino Dest (19 ani), puștiul lui Ajax, de care mai este interesată și Bayern Munchen, ar putea ajunge pe Camp Nou. Cele două cluburi s-ar fi înțeles deja în privința sumei de transfer. 20 de milioane de euro plus încă cinci milioane din bonusuri va plăti Barcelona pentru noua ”perlă” din Amsterdam, anunță Goal.com.
Sergino Dest a fost transferat la juniorii lui Ajax în 2012, de la Almere City, iar în 2019 a făcut pasul la echipa mare. Acesta mai are doi ani de contract cu fosta semifinalistă de Liga Campionilor, astfel că ar putea fi un moment potrivit pentru un transfer.
Nelson Semedo, noul jucător al celor de la Wolverhampton
Fundașul de 26 de ani a ajuns la Wolves cu 10 trofee în palmares, printre care două titluri de campion în La Liga, cu Barcelona. Semedo are 13 selecții la echipa națională a Portugaliei, acolo unde este coleg cu mai mulți dintre noii săi coechipieri de la Wolverhampton.
Lusitanul a făcut primii pași în fotbal la Sintrense, apoi, din 2012, a fost transferat de Benfica B, iar după trei ani, și-a făcut loc în echipa mare a clubului din Lisabona. După ce a impresionat în tricoul "vulturilor", Barcelona a achitat 35,7 milioane de euro pentru a-l aduce pe Camp Nou.
Nelson Semedo poate debuta în tricoul "lupilor" în acest week-end. Wolverhampton va evolua împotriva lui West Ham în cea de-a treia etapă a sezonului, în Premier League. Fundașul lateral este al doilea cel mai scump transfer al sezonului realizat de gruparea de pe Molineux, după puștiul Fabio Silva, al cărui mutare de la FC Porto a costat 40 de milioane de euro.
Etichete: barcelona , ajax , sergino dest
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții