Barcelona a pus ochii pe un nou jucător din Ligue 1, autor al unui hat-trick în etapa trecută
20.09.2018, 11:00SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Barcelona a pus ochii pe un nou jucător din Ligue 1, după ce l-a transferat în vară pe Malcom, de la Bordeaux, pentru 40 de milioane de euro.
Şefii campioanei Spaniei au devenit tot mai interesaţi de atacantul lui Lille, Nicolas Pepe, potrivit El Mundo Deportivo.
Atacantul ivorian în vârstă de 23 de ani a reuşit un hat-trick pentru gruparea din nordul Franţei chiar weekendul trecut, când a marcat toate golurile echipei sale în victoria cu 3-2 de la Amiens.
Fotbalistul de bandă se află la Lille din vara anului trecut, când a fost cumpărat de la Angers pentru zece milioane de euro.
Nicolas Pepe a marcat sezonul trecut 14 goluri în 38 de meciuri disputate, în toate competiţiile, iar în acest sezon are patru reuşite în cinci partide.
De serviciile lui Pepe s-au interesat în vară alte două cluburi din Primera Division, Betis şi FC Sevilla.
Nicolas Pepe a jucat opt meciuri şi a marcat trei goluri pentru naţionala Coastei de Fildeş, iar în prezent este evaluat de transfermarkt.de la 16 milioane de euro.
Barcelona joacă împotriva Gironei duminică, de la ora 21.45, în direct la Digi Sport 2.
Etichete: barcelona , lille , malcom , nicolas pepe , transfer barcelona ligue 1 , nicolas pepe barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții