Foto Barça, cel mai mare fond de salarii din Europa. Catalanii şi Real plătesc la un loc cât restul echipelor din La Liga
13.11.2018, 19:01SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La Liga este mai echilibrată decât oricând în acest sezon, deşi diferenţele salariale dintre granzii Real Madrid şi FC Barcelona şi restul echipelor sunt uriaşe. Catalanii au cel mai mare fond de salarii din Europa, iar împreună cu rivalii de pe Santiago Bernabeu plătesc pe veniturile jucătorilor tot atât cât celelalte cluburi din Primera.
Potrivit SwissRamble, un site specializat în finanţele cluburilor de fotbal, în sezonul trecut, FC Barcelona a plătit salarii de 487 de milioane de euro, o creştere de 43% (147 de milioane de euro) faţă de stagiunea precedentă.
Diferenţa faţă de rivalii de la Real este impresionantă. Madrilenii au dat salarii de "doar" 395 de milioane de euro, cu 92 de milioane de euro mai puţin decât gruparea blaugrana.
Cu alte cuvinte, cele mai importante cluburi ale Spaniei au avut, împreună, un fond de salarii de 882 de milioane de euro. Restul echipelor din La Liga au totalizat 883 de milioane.
Barcelona, salarii cu aproape 200 de milioane de euro mai mari decât la Manchester City
FC Barcelona şi Real Madrid sunt pe primele două locuri şi în clasamentul european. Podiumul este completat de Manchester United (337 de milioane de euro), în timp ce City este pe 4 (296 de milioane).
PSG, Bayern Munchen, Juventus, Chelsea, Liverpool şi Arsenal sunt celelalte formaţii din Top 10.
Etichete: real madrid , la liga , fc barcelona , salarii barcelona , salarii real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții