Atletico Madrid, plan pentru șomajul tehnic: "Pentru supraviețuire, ne vedem obligați să o facem"
27.03.2020, 20:14SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Clubul Atletico Madrid a prezentat vineri un plan pentru intrarea angajaţilor săi în şomaj tehnic, spre a putea face faţă dificultăţilor economice cauzate de criza sanitară generată de noul coronavirus, informează AFP.
În vederea asigurării "supravieţuirii clubului, ne vedem obligaţi să prezentăm un plan de şomaj tehnic pentru profesioniştii care, după decretarea stării de alertă în ţara noastră, nu mai pot lucra după suspendarea completă a activităţii lor", a declarat directorul general al lui Atletico, Miguel Angel Gil Marin.
Această măsură îi va afecta "atât pe angajaţii clubului, cât şi pe jucători şi membrii staff-ului echipelor noastre", a adăugat oficialul, fără să precizeze vreo cifră.
Legislaţia spaniolă permite firmelor să suspende contractele pe o perioadă determinată, în care pot să nu-şi plătească salariaţii. Săptămâna trecută, La Liga, care gestionează fotbalul profesionist din Spania, a încurajat cluburile care se confruntă cu dificultăţi economice să intre în şomaj tehnic.
"Lucrăm pentru a reduce cât mai mult impactul acestei măsuri şi să o limităm la ceea ce este strict indispensabil, pentru ca totul să poată începe din nou să funcţioneze ca până acum când competiţia va fi reluată", a afirmat Miguel Angel Gil Marin.
"În aceste vremuri de generozitate, de modestie, de solidaritate, de efort, trebuie să întindem mâna şi să ajungem la nişte acorduri ca să găsim o soluţie viabilă pentru toţi: instituţiile, cluburile, jucătorii, membrii staff-urilor tehnice, suporterii...", a conchis el.
Atletico Madrid, al treilea club din Spania care e adeptul șomajului tehnic
Atletico Madrid este al treilea club spaniol care anunţă un plan de intrare în şomaj tehnic, după ce Espanyol Barcelona (vineri la prânz) şi FC Barcelona (joi seară) au indicat că vor reduce zilele de lucru ale angajaţilor, şi deci salariul lor, cu 70%, din cauza reducerii veniturilor în contextul crizei sanitare.
Cu 64.059 de cazuri (dintre care peste 7.800 în ultimele 24 de ore) şi 4.858 de decese, potrivit datelor anunţate vineri, Spania este una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de coronavirus, fiind pe locul doi în Europa după Italia.
Agerpres
Etichete: atletico madrid , coronavirus , somaj tehnic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții