"Asta e cât se poate de sigur!" Betis a luat decizia în privința unui jucător împrumutat de la PSG
31.01.2019, 16:48SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Betis Sevilla intenţionează să activeze opţiunea de cumpărare pentru mijlocaşul argentinian Giovani Lo Celso, împrumutat de la PSG, a anunţat preşedintele clubului andaluz, care a adăugat că va încerca achiziţionarea fotbalistului spaniol Jese Rodriguez la finalul sezonului, scrie AFP.
"Avem o opţiune şi o vom activa, asta e cât se poate de sigur", a afirmat preşedintele Angel Haro la postul de radio Onda Cero.
Lo Celso, sub contract cu PSG până în 2021, a fost împrumutat un sezon la Betis, cu opţiune de cumpărare. Potrivit presei spaniole, această opţiune se ridică la 22 de milioane de euro. Betis a plătit 3 milioane de euro pentru împrumutul jucătorului.
Fostul mijlocaş al lui Rosario Central, în vârstă acum de 22 ani, a sosit la PSG în 2016 în schimbul a 10 milioane de euro, plus bonusuri de 4 milioane. El are un sezon foarte bun cu Betis, reuşind patru goluri în 18 meciuri de campionat.
Angel Haro s-a arătat încrezător că Jese Rodriguez va da din nou randament sub comanda lui Quique Setien, care i-a fost antrenor la Las Palmas în 2017. Jese, o extremă ce va împlini 26 de ani pe 26 februarie, a jucat la Real Madrid între 2011 şi 2016. Deşi împrumutul lui Jese nu este însoţit de o opţiune de cumpărare, preşedintele lui Betis nu exclude ca jucătorul să continue şi în sezonul viitor la gruparea andaluză.
Betis, acum pe locul 8 în La Liga, s-a calificat miercuri în semifinalele Cupei Spaniei, a cărei finală este prevăzută pe 25 mai pe stadionul său, Benito Villamarin. Echipa este calificată în şaisprezecimile de finală ale Europa League, unde va întâlni formaţia franceză Rennes, pe 14 şi 21 februarie.
Agerpres
Etichete: psg , betis , giovani lo celso
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții