Asta așteaptă Barcelona! Momentul în care vor fi demarate negocierile cu Leo Messi
articol scris de Digi Sport15.05.2023, 20:13
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Leo Messi (35 de ani) nu s-a decis până acum unde va evolua din sezonul următor, însă Barcelona rămâne una dintre principalele destinații preferate de argentinian.
De ce depinde transferul lui Leo Messi la Barcelona
Aflat la final de contract cu PSG, Leo Messi este curtat de mai multe formații, iar una dintre ele este Barcelona. Cu toate acestea, catalanii se confruntă cu probleme financiare și administrative și tocmai din acest motiv tratativele cu argentinianul nu au avansat până acum.
Potrivit publicației Sport.es, Barcelona așteaptă ca reprezentanții La Liga să dea acceptul pentru transfer și să ofere un document care să ateste că formația blaugrana poate legitima fotbaliști. În momentul în care se vor întâmpla aceste lucruri, oficialii catalani vor demara imediat negocierile cu Messi pentru o revenire pe Camp Nou, după doi ani în Franța.
Joan Laporta: “O să facem tot ce putem pentru a-l aduce pe Messi înapoi”
Trupa blaugrana a reușit să câștige titlul în Spania, cu patru etape înainte de finalul sezonului.
Succesul a fost comentat și de Joan Laporta, președintele grupării, care a făcut și un anunț important cu privire la revenirea lui Leo Messi pe Camp Nou.
"O să facem tot ce putem pentru a-l aduce pe Messi înapoi la Barcelona. Succesul din La Liga este unul istoric. O să ne aducem aminte de acest sezon pentru mult timp. Este o nouă eră. Am salvat clubul, economic și sportiv.
Am adus din nou bucurie suporterilor. Vreau să-l felicit pe Xavi. Nu e ușor să câștigi La Liga. Sunt foarte fericit, acest rezultat este datorită muncii noastre, a tuturor", a spus Laporta, potrivit presei spaniole.
Etichete: barcelona , leo messi , psg , transfer messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții