Asprilla îl toacă pe Zidane. De ce s-a enervat columbianul
19.06.2020, 09:04SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Faustino Asprilla, cunoscut drept un tip care nu menajează pe nimeni, sare în apărarea lui James Rodriguez, fotbalistul echipei Real Madrid.
Fostul adversar al naționalei României nu înțelege de ce antrenorul trupei de pe Santiago Bernabeu, francezul Zinedine Zidane, nu i-a oferit credit lui James și îl atacă pe Zizou în termeni duri.
Zinedine Zidane declarase în urmă cu două zile despre James, potrivit publicației spaniole Marca: "Voi conta pe el, să se antreneze bine! Să vedem când este timpul să joace! Există încă o diferență între el și ceilalți jucători”.
Declarația l-a înfuriat și mai tare pe Asprilla. "James nu este iresponsabil, se antrenează în fiecare zi la fel ca toți ceilalți. Antrenorii spun același lucru, „toți sunt la fel”, pentru a motiva rezervele. Au trei sau patru jucători care intră mereu.
Sunt jucători care vin de jos la Real Madrid și nu-mi spune că golgheterul unei Cupe Mondiale (n.r. - James Rodriguez) este sub Mariano", și-a început Asprilla tirada la Blu Radio Columbia, citat de Marca.
Fostul atacant de la Parma și Newcastle United a sărit calul apoi. "Trebuie să-l respecți pe James, el are răbdare, dar așa nu se mai poate! Îl trimit pe Zidane să mănânce...", a fost derapajul lui Asprilla.
Real Madrid a învins aseară Valencia, scor 3-0. Echipa lui Zidane a făcut spectacol pe teren propriu. După o primă repriză albă, Benzema și compania s-au dezlănțuit. James a rămas pe bancă.
James Rodriguez, dorit de Atletico Madrid
În acest sezon, James Rodriguez a evouat în 13 partide oficiale pentru Real Madrid, reușind să marcheze un singur gol.
Sud-americanul mai are contract doar până în 2021 cu Real Madrid, astfel că “galacticii” vor să-l vândă în vară, pentru a nu-l pierde gratis un an mai târziu. Printre echipele interesate de James Rodriguez se numără și rivala Realului, Atletico Madrid.
James Rodriguez a revenit în vară la Real Madrid, după două sezoane la Bayern Munchen.
- 80 de milioane de euro a plătit Real Madrid pentru transferul lui James Rodriguez, de la Monaco, din 2014
- 32 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Rodriguez, potrivit transfermarkt.de
Etichete: real madrid , zinedine zidane , james rodriguez , faustino asprilla
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții