Așii din mâneca lui Zinedine Zidane! 3 detalii care pot face diferența în Barcelona - Real Madrid
articol scris de Digi Sport23.10.2020, 23:04
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
FC Barcelona - Real Madrid. Catalanii vor să se revanșeze după ce au pierdut titlul în sezonul precedent în fața rivalilor, dar echipa "blanco" se bazează pe trei aspecte în "El Clasico".
Meciul FC Barcelona - Real Madrid va fi difuzat sâmbătă, 24 octombrie 2020, de la ora 17:00, pe Digi Sport 1 și Digi 4K.
Courtois nu a mai luat gol de la Barcelona de 244 de minute
Portarului Realului, Thibaut Courtois, nu a mai luat gol într-un "El Clasico" de patru ore și patru minute. Belgianul a fost învins ultima oară pe 2 martie 2019, când Rakitic a înscris pe Santiago Bernabeu. De atunci, Courtois a ținut poarta închisă pentru 244 de minute, anunță Mundo Deportivo.
Niciun alt portar de la Real Madrid nu a reușit, în secolul 21, să închidă poarta în fața Barcelonei pentru atât de mult timp. În sezonul precedent, Courtois a devenit primul portar al Realului din ultimii 32 de ani care bifează cel puțin 18 etape de campionat fără gol primit.
Ferland Mendy, talismanul lui Zidane
Fundașul lateral Ferland Mendy ar putea să fie talismanul lui Zinedine Zidane pe Camp Nou. Cum Marcelo a dezamăgit în ultima vreme, Zidane ar putea miza pe fundașul francez. Real Madrid nu a pierdut niciodată în campionat atunci când Ferland Mendy a fost titular.
22 de jocuri are la activ Ferland Mendy ca titular în La Liga, iar Real nu a pierdut niciunul dintre aceste 22 de meciuri.
Zidane nu a pierdut niciodată pe Camp Nou
Un alt detaliu interesant înainte de "El Clasico" este că antrenorul Realului, Zinedine Zidane, nu a pierdut niciodată pe Camp Nou. Zidane a mers de cinci ori la Barcelona din postura de antrenor al Realului, reușind să obțină trei remize și două victorii.
Zidane are la activ două eșecuri în fața Barcelonei, dar ambele au avut loc la Madrid.
Cel mai așteptat derby din LaLiga, FC Barcelona - Real Madrid, va fi transmis pe Digi Sport 1 și Digi 4K
El Clasico: FC Barcelona - Real Madrid va fi difuzat sâmbătă, 24 octombrie 2020, de la ora 17:00, pe Digi Sport 1, iar confruntarea dintre cele mai titrate echipe ale Spaniei va putea fi urmărită de abonații Digi TV care și-au activat extraopțiunea 4K, la calitate Ultra-HD, pe Digi 4K. De asemenea, fanii sportului rege vor putea viziona derby-ul și pe digisport.ro sau pe platforma și aplicația Digi Online.
Partida îi va avea la microfonul Digi Sport pe jurnaliștii George Dobre şi Ionuţ Angheluţă, în timp ce o ediţie specială a emisiunii Fotbal European va prefaţa jocul de pe Camp Nou. Andrei Niculescu îi va avea în platou pe Ilie Dumitrescu și Daniel Niculae, iar Gică Craioveanu li se va alătura prin legătură telefonică. La finalul meciului, aceiaşi invitaţi vor trage concluziile întâlnirii.
Posturile de televiziune Digi Sport și Digi 4K oferă iubitorilor sportului rege acces direct la o selecție de meciuri din cele mai urmărite campionate europene de fotbal, UEFA Champions League, Europa League, LaLiga și Bundesliga. Extraopţiunea Digi4K poate fi activată de clienţii de televiziune prin cablu digital din reţeaua Digi | RCS & RDS la tariful de 5 lei pe lună.
Etichete: real madrid , barcelona , zinedine zidane , el clasico
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții