Arsenal și Everton luptă pentru un star al lui Real Madrid, care i-a costat 80 de milioane de euro pe "galactici"
26.01.2020, 10:29SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
James Rodriguez ar putea să o părăsească din nou pe Real Madrid, la numai jumătate de an de la revenirea pe Santiago Bernabeu.
Mijlocașul columbian este dorit de Arsenal și Everton, care vor să-l împrumute până la finalul sezonului, potrivit presei engleze.
Rodriguez a revenit la Real Madrid în vară, după două sezoane în care a fost împrumutat la Bayern Munchen, însă n-a fost printre preferații lui Zinedine Zidane în acest sezon: a jucat doar 11 meciuri și a marcat un singur gol pentru "galactici".
James Rodriguez, titular doar în patru meciuri din campionat
Sud-americanul în vârstă de 28 de ani a fost titular doar în patru partide din campionat, ultima oară pe 19 octombrie, în eșecul cu 0-1 contra celor de la Mallorca. A suferit însă ulterior și o accidentare care l-a scos din ritm.
James Rodriguez este evaluat de președintele lui Real Madrid, Florentino Perez, la 40 de milioane de euro, iar madrilenii ar fi gata să-l lase sub formă de împrumut, cu opțiune de cumpărare.
Arsenal l-a mai împrumutat în acest sezon de la Real pe Dani Ceballos.
Rodriguez a fost dorit de antrenorul lui Everton, Carlo Ancelotti, și la fosta sa echipă, Napoli.
80 de milioane de euro a plătit Real Madrid pentru transferul lui James Rodriguez, de la Monaco, din 2014
Etichete: real madrid , arsenal , everton , james rodriguez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții