Argentinienii explică de ce Messi e gata să aleagă Barcelona și nu PSG
articol scris de Digi Sport01.04.2023, 09:44
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fotbalul nu mai este demult gândit doar pentru a bucura masa imensă de suporteri ai acestui sport. De altfel, niciunul dintre sporturile cu priză la oameni nu mai este așa, dar asta nu înseamnă că este neapărat ceva rău.
Unul dintre cazurile în care se discută despre sute de milioane de euro este transferul lui Messi (35 de ani), pentru care se luptă echipe care au, adunate, bugete de miliarde de euro.
Este ceva de așteptat pentru că proaspătul campion mondial nu e important doar pe teren, ci în tot ceea ce înseamnă clubul al cărui tricou îl îmbracă.
Messi nu merge alături de colegii de la PSG să salute galeria
Messi termină contractul cu PSG la finalul acestui sezon și simplul fapt că încă nu și-a prelungit înțelegerea arată că fotbalistul ia în calcul și alte variante, iar cea care s-a detașat în ultima vreme este Barcelona. Adică întoarcerea în orașul în care soția sa și copiii zboară de câte ori au prilejul pentru a se relaxa la casa din Catalonia.
Argentinenii de la infobae.com oferă două exemple pe care le consideră decisive în viitorul barcelonez ales de Leo.
Primul este acela că la finalurile de meci jucătorul nu merge niciodată alături de restul echipei pentru a saluta galeria. De aici, probabil, și reacția urâtă a fanilor la adresa lui după eliminarea din Liga Campionilor. De parcă el a jucat singur, iar pe teren nu s-a aflat și Mbappe, de exemplu, liderul veniturilor de la PSG.
De asemenea, tratamentul total diferit aplicat lui Mbappe de către presa franceză nu-i convine lui Messi, care la Barcelona ar putea redeveni numărul 1 în orice, așa cum a fost învățat atâția ani.
L'Equipe nici măcar nu a amintit că Messi a câștigat premiul FIFA the Best
Al doilea subiect care l-ar fi deranjat pe căpitanul Argentinei a fost atunci când "L'Equipe nu a scris nici măcar un rând despre primirea de către el al Premiului FIFA The Best", și a preferat să aloce mai multe pagini demisiei președintelui Noel Le Graet din cauza unui caz de hărțuire sexuală. Ok, FIFA este în conflict cu France Football pentru Balonul de Aur, dar situația pare cusută cu ață albă.
Chiar dacă are probleme cu banii, probleme foarte mari câte vreme Gavi și Araujo încă nu au putut fi înscriși pentru sezonul viitor, deciziile lui Laporta pregătesc terenul revenirii lui Messi.
Le-a oferit prelungirea înțelegerilor lui Alba și Busquets, prietenii lui Leo, și vrea să-i vândă pe Ferran Torres și pe Ansu Fati pentru a face rost de bani. În plus, la Final Four Kings League, 100.000 de spectatori au scandat numele lui Messi.
- 10 milioane de euro pe sezon ar fi salariul oferit lui Messi de către Barcelona. Dar veniturile sale din alte surse ar putea ajunge la 200 de milioane pe durata înțelegerii
Etichete: leo messi , messi barcelona , contract messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții