Are 26 de ani, dar Xavi tocmai l-a numit "viitorul Barcelonei"
articol scris de Digi Sport02.02.2023, 13:11
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Raphinha (26 de ani) a fost adus cu surle și trâmbițe la Barcelona, după ce catalanii le-au plătit 60 de milioane de euro celor de la Leeds United.
Internaționalul brazilian a avut un început sub așteptări pe Camp Nou și a reușit doar două contribuții decisive în primele sale 15 meciuri, însă recent cifrele sale au început să arate din ce în ce mai bine.
Raphinha are 26 de ani, dar Xavi l-a numit "viitorul Barcelonei"
Recent, în presa spaniolă și nu numai s-a vehiculat că Raphinha ar putea pleca de la Barcelona la finalul sezonului actual, însă Xavi (43 de ani) a ținut să demonteze acest scenariu, cu ocazia ultimei conferințe de presă.
"Vom fi întotdeauna alături de Raphinha. Este viitorul Barcelonei. Este un jucător criticat, dar face multe și îl apreciem mult", a transmis Xavi, conform jurnalistului Fabrizio Romano.
- 5 goluri și 7 assisturi a înregistrat până acum Raphinha pentru Barcelona, în cele 28 de meciuri jucate.
Raphinha, pe lista lui AC Milan
Publicația italiană Calciomercato a anunțat la începutul lunii trecute că AC Milan vrea să-l aducă pe Raphinha în vara acestui an și va aloca o sumă importantă pentru a “forța” transferul.
Paolo Maldini, director sportiv la AC Milan, este un mare susținător al acestei mutări, potrivit presei italiene.
De cealaltă parte, spaniolii au anunțat că situația financiară a Barcelonei nu permite ca un jucător să fie declarat netransferabil de către club, indiferent de sumă.
Etichete: barcelona , xavi , raphinha
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții