Antrenorul lui Alaves s-a decis în cazul lui Ianis Hagi: ”I-am spus-o lui, acum o spun și public”
articol scris de Digi Sport05.01.2024, 19:02
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ianis Hagi (25 de ani) va fi titular în meciul Alaves - Betis, care se joacă sâmbătă, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 2, în Cupa Spaniei.
Anunțul a fost făcut chiar de către Luis Garcia, antrenorul lui Alaves, la conferința de presă premergătoare partidei.
Ianis Hagi, titular la Alaves în meciul cu Betis
În același timp, Luis Garcia s-a arătat dezamăgit de prestațiile lui Ianis Hagi din ultima perioadă și speră ca meciul cu Betis să reprezinte un ”restart”.
”Vom face câteva schimbări. Sunt câțiva jucători care nu au mai fost titulari de ceva vreme. Vreau să-l văd pe Ianis, voi începe cu el. I-am spus-o lui și acum o spun și public.
E adevărat că nu a marcat. Trebuie să facă un pas în față. Când a intrat de pe bancă nu ne-a oferit prea multe. Să sperăm că meciul de mâine îl va ajuta”, a spus Luis Garcia, potrivit Noticias de Alava.
Ianis Hagi, rezervă neutilizată cu Sociedad
În precedentul meci de La Liga, remiza lui Deportivo Alaves cu Real Sociedad, Ianis Hagi nu a jucat nici măcar un minut.
Este doar a doua oară în acest sezon când Ianis Hagi nu joacă deloc pentru Alaves. S-a mai întâmplat la meciul cu Villarreal, 1-1, din 22 octombrie.
Etichete: ianis hagi , deportivo alaves , luis garcia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții