Antrenorul care nu vrea să meargă la Barcelona, indiferent de ofertă
articol scris de Digi Sport05.03.2024, 20:17
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Xavi (44 de ani) a anunțat în luna ianuarie că a decis să plece de la Barcelona la finalul sezonului actual.
În aceste condiții, conducerea clubului a început căutările pentru un nou antrenor, după ce Xavi nu a fost convins să se răzgândească.
Luis Enrique nu ia în calcul sub nicio formă să o antreneze pe Barcelona
Luis Enrique (53 ani) este una dintre opțiunile luate în calcul de conducerea Barcelonei, însă șefii de pe Camp Nou au parte de un refuz. Potrivit sport.es, actualul antrenor al celor de la PSG nu este dispus să revină la vechea sa echipă, indiferent de ofertă.
Motivul este unul simplu. Luis Enrique vrea să continue proiectul de la PSG, echipă care va intra într-o nouă eră după plecarea lui Kylian Mbappe. Antrenorul spaniol primește încredere deplină din partea șeicilor, iar atenția sa se îndreaptă doar către obiectivele de pe ”Parc des Princes”.
- Luis Enrique a antrenat-o pe Barcelona în perioada 2014-2017. A câștigat ”tripla” cu gruparea catalană, în sezonul 2014/2015: La Liga, Cupa Regelui și UEFA Champions League.
Xavi poate fi demis, dacă Barcelona va fi eliminată de Napoli
Barcelona luptă pentru trofeul UEFA Champions League, obiectiv anunțat de Joan Laporta, președintele clubului. În turul din Italia, catalanii au remizat cu Napoli, scor 1-1, astfel că duelul din Spania va fi unul cu o miză uriașă.
Potrivit celor de la onefootball.com, mandatul lui Xavi se va încheia dacă Barcelona nu o elimină pe Napoli. Un eșec în returul ”optimilor” de finală îi va determina pe șefii catalanilor să nu mai țină cont de decizia antrenorului, care vrea să plece la vară.
- Xavi Hernandez se află pe banca Barcelonei din noiembrie 2021.
Etichete: barcelona , psg , la liga , luis enrique
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții