Antonio Rudiger, 4 ani la Real Madrid. Ce clauză de reziliere va avea fundașul
articol scris de Digi Sport11.05.2022, 10:06
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antonio Rudiger (29 de ani) va juca din sezonul viitor pentru Real Madrid, după cinci ani petrecuți în tricoul lui Chelsea.
Fundașul german urmează să li se alăture "galacticilor" din postura de jucător liber de contract. Rudiger va semna un anagajament valabil pe patru sezoane și ar urma să încaseze aproximativ 6,8 milioane de euro pe an, plus bonusuri, anunță cotidianul Sport.
Ce clauză de reziliere ar urma să aibă Antonio Rudiger la Real Madrid
După mai multe luni de tatonări, Antonio Rudiger a ajuns în cele din urmă la Real Madrid, iar campioana din La Liga vrea să îl securizeze pe fundaș. Potrivit jurnalistului David Ornstein, de la The Atletic, madrilenii au de gând să îi fixeze lui Rudiger o clauză de reziliere în valoare de 400 de milioane de euro.
Suma stabilită de Real Madrid pentru Antonio Rudiger nu este una atât de mare, dacă ar fi să o comparăm cu cea fixată de rivala Barcelona pentru Ronald Araujo, care a semnat, recent, prelungirea înțelegerii cu catalanii. Un miliard de euro este clauza pe care formația blaugrana i-a stabilit-o fundașului brazilian.
Detaliile contractuale ale mutării lui Antonio Rudiger la Real Madrid
După ce a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai apreciați fundași centrali din lume, Antonio Rudiger urmează să facă pasul către probabil cel mai puternic club al lumii, Real Madrid. Pentru a-l convinge, ibericii urmează să-i plătească o primă de instalare impresionantă.
Contractul său cu Real Madrid va fi valabil pentru următoarele 4 sezoane, iar salariul va fi de 6,8 milioane de euro pe an, plus bonusuri, anunță cotidianul Sport.
Antonio Rudiger, alături de agentul său, care îi este și frate, urmează să primească nu mai puțin de 35 de milioane de euro când înțelegerea va intra în vigoare, mai anunță sursa citată.
Etichete: real madrid , antonio rudiger , clauza rudiger
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții