Video Ansu Fati s-a dus "glonț" la banca Barcelonei după golul cu Levante! Persoana pe care a luat-o în brațe în aplauzele fanilor
articol scris de Digi Sport27.09.2021, 08:36
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ansu Fati (18 ani) a bifat primele sale minute în tricoul Barcelonei după o absență lungă de aproape un an, în meciul de duminică disputat împotriva lui Levante, 3-0.
Noul număr 10 de pe Camp Nou a fost introdus în minutul 81, iar în primul minut al prelungirilor a reușit să stabilească scorul final.
Ansu Fati s-a dus glonț la medicul echipei după golul cu Levante
După ce s-a bucurat alături de coechipierii săi, puștiul născut în Guineea-Bissau s-a dus glonț la medicul echipei, cel care i-a fost aproape în perioada de aproximativ zece luni, în care a fost indisponibil, și l-a ajutat să treacă peste accidentare.
"Nu îmi imaginam o revenire ca asta. Aici trebuie mereu să câștigi. Sunt fericit pentru victorie, mai avem multe de obținut. Le mulțumesc doctorilor și fizioterapeuților care au fost alături de mine. De asemenea, și fanilor. M-am gândit să ajut echipa. M-am gândit și la familia mea, care a suferit în aceste luni. Și la oamenii care fac parte din club. Au fost un mare sprijin pentru mine în toate aceste luni.
Pentru mine, numărul 10 nu este o sursă de presiune, este o sursă de mândrie. Le mulțumesc clubului și căpitanilor pentru că mi-au oferit oportunitatea să îl port. Nu este presiune, ci recunoștință. Vom lupta pentru La Liga, pentru Champions League și pentru tot. Trebuie să luptăm și să muncim pentru asta", a declarat fotbalistul la finalul meciului.
VIDEO cu golul și celebrarea lui Ansu Fati, din Barcelona - Levante 3-0:
Etichete: barcelona , ansu fati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții