Video Angel Di Maria, eliminat pentru un gest "huliganic" în Monza - Juventus. Arbitrul nu a stat pe gânduri
articol scris de Digi Sport19.09.2022, 08:49
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Angel Di Maria (34 de ani) a fost protagonistul unui moment regretabil în ultimul meci din Serie A jucat de Juventus.
"Bătrâna Doamnă" a pierdut confrutnarea cu Monza, 0-1, din etapa cu numărul 7 a campionatului Italiei, și continuă seria rezultatelor nefaste.
Angel Di Maria, eliminat pentru un gest "huliganic" în Monza - Juventus. Arbitrul nu a stat pe gânduri
La acest scor a contribuit și gestul lui Di Maria, care în prima repriză, în minutul 40, a fost eliminat. Sud-americanul s-a enervat pe un adversar care l-a faultat și a ripostat agresiv, lovindu-l cu cotul în plex.
Arbitrul a reacționat imediat și l-a trimis la vestiare pe fostul fotbalist de la PSG și Real Madrid. În acel moment, scorul partidei era egal, 0-0, iar Juventus o dominase pe nou-promovare Monza și părea că se va impune.
Cursul jocului s-a schimbat astfel și partea a doua a adus mai mult curaj pentru cei de la Monza, care au marcat prin Gytkjaer și astfel au reușit prima victoria din istoria clubului în Serie A.
VIDEO cu gestul lui Di Maria:
VIDEO cu rezumatul partidei Monza - Juventus 0-1
Etichete: juventus , angel di maria , monza , cartonas rosu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții