”Am avut două penalty-uri și am văzut un mare Real Madrid!” Reacția căpitanului Ramos după egalul din El Clasico
18.12.2019, 23:12SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Barcelona - Real Madrid 0-0 | Sergio Ramos a avut o primă reacție după El Clasico dintre Barcelona și Real Madrid, terminat la egalitate, 0-0. ”Galacticii” au fost privați de două penalty-uri și au avut și un gol anulat.
”Am controlat jocul și am avut ocazii mari de gol pe un teren unde este greu să joci. Vreau ca forma noastră să continue și să ne păstrăm acest nivel.
Este foarte clar că au existat două penalty-uri. VAR este acolo să ajute, să răspundă la orice întrebare. Am avut ghinion, nu putem controla aceste lucruri.
Dar am văzut un mare Real Madrid și asta este imaginea pe care vrem să o arătăm. Suntem fericiți chiar dacă nu a fost o victorie”, a spus Ramos, după meci.
Barcelona - Real Madrid 0-0 | Al nouălea 0-0 din istoria confruntărilor
Din cele 243 de meciuri dintre Barcelona și Real Madrid, acesta este abia al nouălea meci care se termină fără gol marcat, dar și al cincilea disputat pe Camp Nou.
După acest meci, Barcelona și Real Madrid rămân la egalitate de puncte în La Liga. Fiecare a acumulat câte 36 de puncte, dar catalanii au golaverajul superior.
Etichete: real madrid , barcelona , el clasico , sergio ramos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții